Curentul electric vine și pleacă mai des decât autobuzul! Reportaj din Triunghiul Bermudelor energetic: strada Schweighofer, Sebeș!
În ultima vreme, viața mea a căpătat o stabilitate remarcabilă: în fiecare zi se întrerupe curentul! Nu știu la ce oră, nu știu de câte ori, dar știu sigur că se va întâmpla. Este una dintre puținele certitudini care mi-au mai rămas. Unii verifică prognoza meteo. Eu verific dacă am lumânări și mă uit cu interes la ofertele de generatoare electrice.
Am ajuns să consider întreruperile de curent un fenomen natural, la fel de firesc precum răsăritul soarelui sau cântatul cocoșului. Dacă trec două ore fără să pâlpâie becurile, încep deja să mă îngrijorez…
Sâmbătă dimineața m-am trezit mai târziu, cu sufletul liniștit și cu un singur gând: o cafea cu lapte, savurată pe terasă, în timp ce admir peisajul. Mă rog, „peisajul” înseamnă buruienile de peste un metru de la marginea drumului, transformate deja într-o mică rezervație naturală. Proprietarul refuză să le cosească, iar sesizarea făcută la Primăria Sebeș pare să fi intrat într-un program de conservare a biodiversității.
Cobor din dormitor visând la cappuccino-ul mult dorit. Ajung la expresor, apăs butonul și… surpriză! Curentul tocmai dispăruse. Aștept câteva minute. Deodată aud frigiderul și congelatorul revenind la viață. Fericit, mă îndrept spre expresor. Îl pornesc. Se aprinde. Aleg programul. Exact atunci, curentul se oprește iar!…
Mai fac câteva ture prin bucătărie. Încerc să-mi scot cafeaua din minte. Fără succes. Creierul meu nu mai produce gânduri, produce doar cappuccino. După alte câteva minute, aud din nou binecunoscutul „țăcănit” prin casă. Sar ca atletul la start. Pornesc expresorul, selectez cappuccino și aștept emoționat. Aparatul începe să se încălzească. Începe să curgă cafeaua. Fericire!
Deja îmi imaginam cum voi savura fiecare înghițitură. Numai că universul avea alte planuri. Nici jumătate de cană nu s-a umplut și curentul a dispărut din nou… Cafeaua a apucat să curgă. Laptele nu. M-am uitat la cană ca un explorator care a găsit jumătate de comoară. Am deschis frigiderul, am luat sticla cu lapte și am completat manual operațiunea pe care tehnologia o abandonase la jumătate. Apoi am început să sorb cafeaua picătură cu picătură, de parcă degustam un vin rar dintr-o colecție imperială.
Curentul a revenit, dar de data aceasta nu m-am mai lăsat păcălit! Am continuat să-mi beau în liniște jumătatea de cafea și am așteptat să văd dacă rețeaua electrică și-a terminat exercițiile de încălzire. În final, am reușit performanța rară de a consuma o jumătate de cană de cafea în aproape o oră.
Nu a fost chiar dimineața liniștită pe care o visasem. N-am admirat prea mult buruienile. De fapt, la un moment dat eram atât de nervos încât era cât pe ce să ies cu coasa și să rezolv personal întreaga vegetație din cartier! Noroc că mi-a trecut.
Cam așa se desfășoară viața pe strada Schweighofer într-o zi obișnuită de weekend. La noi, cafeaua se servește cu lapte, zahăr și întreruperi de curent. Uneori chiar în această ordine. Iar dacă reușești să termini o cană întreagă dintr-o singură încercare, înseamnă că ai avut parte de un lux pe care vecinii îl vor povesti generațiilor viitoare.
