Fabrica de celebrități din nimic! Cum rețelele sociale au transformat penibilul în performanță!
Trăim în epoca de aur a paradoxului digital. Rețelele sociale au reușit o contraperformanță istorică: arta de a transforma nimicul în spectacol și irelevantul în idol. Regulile jocului s-au schimbat radical: nu mai trebuie să știi să faci ceva ca să fii cineva. Trebuie doar să șochezi, să enervezi sau să fii ridicol.
Platformele online funcționează exact ca o apă tulbure. Când o inundație lovește societatea, primele lucruri care ies la suprafață și plutesc la vedere nu sunt valorile grele, ci gunoaiele!
Un ciorditor agramat, hoț de profesie, specializat în golit camioane și buzunare, este obligat de polițiști să-și schimbe ,,meseria”! Ce face după? Își mută „meseria” în online. Își cumpără o păpușă din plastic, face scenete absurde, iar analfabetismul lui funcțional devine brusc „conținut viral”. Oameni normali îi dau inimioare și îi validează părerile despre viață.
Un tânăr obez devine viral doar pentru că mănâncă în fața camerei sau pentru că se lasă umilit. Mii de oameni râd în hohote în comentarii. Tragedia maximă? Acest tânăr probabil nici acum nu realizează dacă lumea râde CU el sau râde DE el!? Pentru el, ecranul telefonului livrează o iluzie toxică: crede că e iubit, când de fapt este doar clovnul din arenă…
De ce ajung aceste personaje să aibă audiențe mai mari decât un medic, un profesor sau un artist? Pentru că rețelele sociale speculează două instincte umane primitive: voyeurismul și superioritatea. Ne uităm la ei ca să ne simțim noi mai deștepți, mai educați, mai normali. Astfel, absurdul devine normă.
Cea mai dureroasă concluzie nu este că aceste personaje există. Ei sunt doar oportuniștii unui sistem care le permite să monetizeze penibilul. Adevărata problemă suntem noi, consumatorii. Oglinda digitală nu reflectă doar degradarea lor, ci și degradarea atenției noastre. Fiecare vizualizare, fiecare distribuire (chiar și cu textul „Uitați-vă și la prostul ăsta!”) este o monedă aruncată în pălăria lor virtuală.
Între spectacolul ieftin de pe ecran și realitatea dură de afară rămâne o singură întrebare inconfortabilă. Cât din ceea ce vedem este despre nebunia lor și cât este, de fapt, despre golul din noi pe care alegem să îl umplem cu nimicul lor?
