Familia din Sebeș care și-a făcut un singur „selfie” și a rămas celebră după 125 de ani!
Pe vremea când oamenii nu aveau telefon, internet și nici măcar curent electric, o familie de țărani din zona Sebeșului a făcut un lucru pe care astăzi îl facem de zeci de ori pe zi: și-a făcut o fotografie. Diferența? Ei au făcut una singură. Iar aceea încă există după mai bine de un secol! Privind imaginea, ai putea crede că este o scenă dintr-un film istoric. În realitate, este o fotografie autentică realizată în atelierul fotografului Ludwig Strocker din Sebeș, în jurul anului 1900.
În cadru apar trei generații ale aceleiași familii: bunicii, fiica lor, ginerele și un copil de doar câțiva ani. Toți sunt îmbrăcați în straie populare impecabile, semn că ziua fotografiei era un eveniment aproape la fel de important ca o nuntă. Astăzi faci o poză gratis și o ștergi după două minute dacă nu-ți place cum ai ieșit. Acum 120 de ani, situația era complet diferită. O fotografie de acest tip costa între una și cinci coroane austro-ungare, adică echivalentul câtorva zile bune de muncă pentru un țăran sau muncitor agricol.
Pe scurt, nu mergeai la fotograf pentru că te plictiseai. Mergeai pentru că voiai să lași ceva în urmă.
Primul lucru care atrage atenția este seriozitatea personajelor. Niciun zâmbet. Nici măcar unul timid. Mulți cred că oamenii de atunci erau mai triști. Adevărul este mult mai simplu. Fotografia era percepută ca un moment solemn. În plus, timpii de expunere erau mai lungi, iar fotograful avea nevoie ca toți să stea nemișcați. Practic, dacă râdeai prea tare, riscai să ieși pe poză ca o fantomă.
În prezent, milioane de fotografii dispar anual odată cu telefoanele stricate, parolele uitate sau conturile șterse. În schimb, această imagine pe carton, realizată într-un atelier din Sebeș, la începutul secolului trecut, a supraviețuit războaielor, schimbărilor de regim, mutărilor și generațiilor întregi. Bunicul din stânga nu și-ar fi imaginat niciodată că va fi privit de oameni care trăiesc într-o lume cu mașini electrice, inteligență artificială și telefoane mai puternice decât calculatoarele care au trimis omul pe Lună. Și totuși, iată-l.
În centrul imaginii se află copilul ținut în brațe de mama sa. La momentul fotografiei era doar un prunc. Astăzi, el este probabil cel mai fascinant personaj din întreaga imagine. De ce? Pentru că acel copil avea să crească, să devină adult și să trăiască evenimente uriașe: Primul Război Mondial, Marea Unire, Al Doilea Război Mondial și transformările dramatice ale secolului XX. În momentul fotografiei însă, era preocupat, cel mai probabil, de cu totul altceva: să nu înceapă să plângă.
Poate că adevărata frumusețe a acestei imagini stă în faptul că oamenii din ea nu aveau nicio idee că vor deveni personaje istorice. Au venit la Sebeș într-o zi obișnuită. S-au îmbrăcat frumos. Au intrat în atelier. Au stat drepți câteva secunde. Și au plecat. Pentru ei era doar o fotografie. Pentru noi este o fereastră deschisă către o lume dispărută.
Iar dacă ei ar putea vedea astăzi câte mii de selfie-uri facem într-un an, probabil ar ridica din umeri și ar spune simplu: – „No, noi am făcut una singură. Da’ uite că încă se vorbește despre ea!”
