Paradisul secret de pe malul Mureșului! Dacă vrei să ajungi la o zonă tare faină pe malul Mureșului, trebuie doar să ai oleacă de răbdare până scapi de Vurpăr. Că acolo… Doamne ferește! Drumul e plin de gropi, de zici că nu-i asfalt, ci sit arheologic. Mergi încet, îți faci cruce și speri să nu-ți rămână roata în vreo groapǎ. Dar după ce-ai trecut de necaz, ajungi la intrarea în Acmariu, dinspre Vințu de Jos, și parcă intri în altă lume. Acolo, pe malul Mureșului, te așteaptă o priveliște de-ți vine să-ți ceri scuze că ai înjurat drumul până acolo. Apa curge domol, de parcă și ea o obosit de la atâta drum și o zis: „Gata, aici stau!”. Mai că zici că nu-i râu, ci un lac mai leneș, perfect pentru visat, pescuit sau stat pur și simplu cu ochii în zare, ca filozofii de pe bancă.
Oamenii au pus băncuțe din lemn, mese zdravene, acoperite – nu glumă – să nu te bată nici soarele, nici ploaia când scoți slănina și ceapa. Ba, mai mult, au și un ponton fain, de unde poți să admiri Mureșul sau să te prefaci pescar, chiar dacă n-ai prins în viața ta nimic…
S-or gândit și la confort: filigorii, grătar mare, rustic – de-ți vine să faci un mic chiar dacă n-ai carne la tine – și, teoretic, toalete publice. Trei închise cu lacăt, probabil păstrate pentru ocazii speciale, iar una deschisă… dar cu un miros care te face să regreți instant orice decizie de viață care te-o adus acolo. Așa că rămâne soluția clasică, testată de generații: malul Mureșului, natură, libertate, aer curat (depinde unde te poziționezi).
Dacă vii din Alba Iulia, ai două variante: ori îți testezi nervii și amortizoarele prin Vurpăr, ori ocolești mai înțelept pe DN1 până la Balomiru de Câmp și traversezi pe podul cel nou, ca omul care vrea să ajungă întreg și cu chef de relaxare.
Zona de agrement de la Acmariu e așezată frumos, ca o gospodărie cuminte, chiar lângă apă, unde Mureșul curge liniștit, lat și oglindos, de zici că-i un lac adormit la soare. Pe mal, iarba e moale și verde, numai bună de întins o pătură sau de stat desculț, să simți pământul rece și viu.
Din loc în loc găsești băncuțe de lemn și mese trainice, acoperite, de parcă te îmbie să te oprești la povești lungi, cu mâncare scoasă din traistă și râsete molcome. Filigoriile sunt simple, dar primitoare, și parcă țin umbră nu doar de soare, ci și de griji.
Pontonul se întinde peste apă ca o punte între lume și liniște. De-acolo poți să stai cu undița în mână sau doar să privești cum curge Mureșul, încet și sigur, ca vremea bună de altădată. Din când în când, mai auzi un pește sărind, un vânt ușor prin frunze sau câte-un glas de om venit și el să-și tragă sufletul.
Grătarul mare, din lemn și fier, stă pregătit pentru zilele cu prieteni, când fumul se ridică alene și mirosul de mâncare bună se amestecă cu aerul curat. Totul e simplu, fără pretenții, dar tocmai asta e farmecul – o liniște curată, negrăbită, care te face să uiți de oraș, de telefoane și de toate cele.
Așa că, dacă simți că te-o obosit gălăgia și graba, vino aici. Ia-ți o zi pentru tine, pentru ai tăi, pentru natură. Stai pe mal, ascultă apa, râzi, taci sau pescuiește – cum îți vine. Că locul ăsta nu cere nimic, doar să fii acolo.
Și-ai să vezi… pleci mai ușor, mai senin și parcă mai împăcat cu lumea. Merită din plin să vii și să-ți lași o bucățică de suflet pe malul Mureșului.
