Faptul că UDMR – ca reprezentant al etniei maghiare – s-a aflat în majoritatea perioadei postdecembriste la guvernare, că în timpul Guvernului Boc deţinea cam 25% din portofolii şi funcţii importante precum cea de vice-prim ministru sau de ministru al Culturii e un semn – poate puţin exagerat – al atitudinii europene cu care minoritatea maghiară e tratată în România. În loc de reciprocitate, autorităţile maghiare au procedat ca în zicala „Dă-i nas lui I(st)van că se urcă pe divan”. Vezi încercarea de a readuce în ţară osemintele scriitorului Nyiro Jozsef, printre altele fascist notoriu. Şi nu oricum, ci cu onoruri şi cu sprijinul unor înalte autorităţi ale statului vecin. Lucru neacceptat nici de legile româneşti, nici de cele europene, când e vorba de criminali de război. Iar, după cel de al doilea război mondial, Nyiro Jozsef a fost în mod oficial declarat criminal de război de către guvernele de la Bucureşti si Budapesta.. Mai mult, în 1947, chiar ministrul maghiar de interne a dispus – înnumele Comisiei Aliate de Control – căutarea lui Nyiro Jozsef ca şi criminal de război. Încercarea de reînhumare – care s-a bucurat de sprijinul şi participarea preşedintelui Parlamentului maghiar, Kover Laszlo şi de liderul partidului de extremă dreapta Jobbik, Gabor Vona – a fost făcută taman în timpul campaniei electorale, ca element care să aducă voturi Partidului Civic Maghiar (PCM). Noroc că autorităţile române au avut o poziţie corectă şi fermă, aşa încât înhumarea nu a mai avut loc. Lucru apreciat chiar de reprezentanţi ai etniei maghiare.
„Utilizarea reînhumării lui Nziro Jozsef în plină campanie electorală a fost o mare greşeală. Putea fi înhumat când nu era campanie, fără tam-tam, fără oficialităţi şi fără onoruri. Cred că aşa se trecea mai uşor peste trecutul său extraliterar. Ca mulţi oameni, a mai greşit în opţiunile politice, lucru care s-a întâmplat şi unor personalităţi române. Dar, repet, înhumarea – în condiţiile pe care le-am precizat – nu trebuia făcută în timpul campaniei electorale. Bine că nu s-a reuşit” – e de părere preşedintele UDMR Baia Mare, Istvan Ludescher.
Insuccesul l-a tulburat atât de tare pe preşedintele parlamentului din ţara vecină, Kover Lazslo, încât acesta a uitat acasă haina diplomaţiei, aruncând vorbe grele spre autorităţile române, pe care le acuză că au procedat în mod barbar. Spre cinstea lor, cei de la Bucureşti nu au intrat în jocul cuvintelor grele, dar fără acoperire. Nu au făcut referire la barbarii care-şi frăgezeau haina sub şeile de pe cal. Nici măcar nu şi-au permis să spună că strămoşii ungurilor ar fi fost precursorii alimentaţiei ecologice sau că aceştia au anticipat inventarea ciocanului de bătut şniţele, atunci când aplicau metoda amintită de frăgezire a cărnii. Reprezentanţii statului s-au raportat doar la legile româneşti şi europene, reuşind să ţină situaţia sub control, fără a tensiona în mod inutil relaţiile româno-maghiare.
De aceeaşi părere este şi Istvan ludescher: „Pe ansamblu, relaţiile româno-maghiare nu s-au tensionat. E regretabil, însă, că preşedintele Parlamentului maghiar s-a implicat în acest eveniment, de partea PCM, un concurent al UDMR. Şi a făcut-o fără diplomaţie, dacă e să mă exprim elegant. Reacţiile şi vorbele sale cred că pornesc de la faptul că membrii FIDESZ – formaţiune ce are acum circa 70% – se cred prea mari şi tari”. Noroc că nu la fel gândesc milioanele de Istvani din ţara vecină.
Iar cetăţenii români, inclusiv cei de etnie maghiară, au înţelepciunea de a nu pune semnul egal între atitudinea unui înalt oficial ungur şi atitudinea poporului maghiar. Semn că manifestările extremiste ies în evidenţă, dar nu conving.
Ananei Gagniuc