În Ţara Lăpuşului obiceiurile vechi încă mai pot fi văzute pe viu, în toată splendoarea lor, ca acum un veac. Modernismul şi civilizaţia secolului 21 nu a reuşit să şteargă de tot îndeletnicirile bătrâneşti iar lăpuşenii se mândresc şi astăzi cu obiceiurile moştenite de la moşii şi moaşele lor.
Aflatul ursitului cu păpuşile făcute din fuior de cânepă, întâlnirile tinerilor şi socializarea în serile lungi de toamnă, toate împletite cu torsul fuioarelor sau al caierelor de lână capătă un farmec aparte ce nu poate fi întâlnit decât în şezătorile satului tradiţional.
În Groşii Ţibleşului femeile laolaltă cu fetele de măritat de cum se lasă seara şi până spre miezul nopţii se adună pentru a rândui lucrul hainelor în cele mai încăpătoare case din sat unde începe şezătoarea. Gazda pune pregătește mâncarea şi băutura iar fetele plătesc toate laolaltă chiria prin torsul a câtorva fuioare pentru gazdă. În postul Crăciunului lucrul câmpului este pe sfârşite aşa că timpul pentru ţesutul pânzei şi pregătirea hainelor de sărbători este numai bun. Fetele tinere vin dinadins la întâlnirea cu cele măritate ca să pună seama pe rândul lucrului, să fure cu privirea îndeletnicirea torsului, depănatului şi răşchiratului. Cum la astfel de îndeletniciri tradiţionale moştenite direct de la cei mai bătrâni nu există manuale sau cursuri, singura şcoală este cea din şezătoare iar examenul este luat numai după ce fata sau femeia duce la bun sfârşit şi fără cusur una dintre manopere. Nu există note sau calificative, ochii ageri ai femeilor cu experienţă sunt cei mai buni critici iar greşelile sau stângăciile sunt reparate şi îndreptate pe loc.
Iscusinţa şi perfecţiunea în lucrul cu lâna sau cânepa nu sunt deloc de neglijat, mai ales la fete. De felul în care torc sau cum arată pânza ţesută atârnă toată hărnicia şi aprecierea lor în ochii feciorilor.Un păretar(carpetă) sau o faţă de masă cu cât sunt mai mai înflorate şi mai aspectuoase cu atât cinstea şi aprecierea fetei în ochii celor din şezătoare este şi ea mai mare. Aceste lucruri pot fi observate pe viu de către feciorii holtei, care în fiecare seară trec prin şezători pentru a întâlni şi ”cântări” fetele.
Calităţile unei fete cum ar fi hărnicia şi deprinderile casnice sunt la mare preţ în lumea satului. Cum aceste lucruri pot fi văzute cel mai bine în şezătoare, tot aici se leagă şi căsătoriile. Spiritul satului ”spune” cine se va căsători sau nu, după sărbători prin vraja cu păpuşile de cânepă. Cele două ghemotoace de fuior aprinse vor duce la căsătorie dacă se întâlnesc sau vor face tinerii să mai aştepte dacă se răstoarnă în direcţii diferite.
Divertismentul tradiţional este la el acasă în şezători. Testele simple de perspicacitate şi ghicitorile cu tâlc îi scot din anonimat pe cei care le vin de hac. Buna dispoziţie este garantată în şezătoare iar lucrul merge mult mai repede şi mai bine.
Toate aceste obiceiuri mai pot fi redate pe viu de către cei care au copilărit în mod natural în şezători până acum câteva decenii şi nu au dat uitării rânduiala. Copiii lor, tinerii de astăzi, nu mai au aceleaşi preocupări, preferinţele pentru locurile de întâlnirile s-au schimbat, odată cu lumea modernă. Şi totuşi, o parte dintre ei consideră că o şezătoare este mult mai utilă cel puţin pentru întâlniri decât un club sau o discotecă. Încă…
