Aseară, pe la ora 21,00, fix, când omul gospodar își pune papucii și se pregătește de un ceai sau de o bârfă liniștită, în Sebeș s-a dat startul la… Festivalul Focului din Dezmembrări! În cartierul romilor, piromanii au aprins (a câtă oara?) două focuri zdravene, nu de alea de încălzit cârnați, ci din alea de-ți vine să-ți faci asigurare pe plămâni. Fumul? Gros, negru, cu personalitate. Nu doar că se ridică, dar parcă vine direct la tine în casă, fără să bată la ușă:
— No, bună seara, am venit să vă afum un pic!
Vecinii, obișnuiți deja, nici nu mai întreabă „ce arde?”, ci „cât arde azi?”. Că aici nu mai e întâmplare, e tradiție. Un fel de obicei local, transmis din generație în generație, probabil:
— No, tată, când crești mare, să nu uiți: cauciucul se arde seara, să-l vadă tot orașul!
Autoritățile dau amenzi. Dar la Sebeș, unii tratează amenda ca pe o recomandare, nu ca pe o oprire:
— No, am luat amendă… înseamnă că data viitoare fac focul mai mare, să merite!
Dacă vrei aer curat în Sebeș, trebuie să fii organizat. Dimineața devreme – ai o șansă. Pe la prânz – încă merge. Seara? Ei bine, seara respiri funingine, miros de cauciuc ars, fum dens… Ochii lăcrimează, nervii sunt întinși la maxim! Numai muzica lipsește, că în rest e atmosferă de festival. Ironia e că lumea nu mai știe dacă să râdă sau să-și țină respirația. Pentru că, dincolo de glumă, fumul ăla nu-i glumă deloc. Intră în case, în plămâni, în nervi… și rămâne acolo mai mult decât un banc bun.
Dar, ca orice ardelean, omul face haz de necaz:
— No, măcar nu ne mai trebuie afumătoare la slănină… ne afumă ei pe toți, la pachet!
Dacă lucrurile merg tot așa, nu-i exclus ca Sebeșul să devină primul oraș unde prognoza meteo sună așa:
-Diseară: cer variabil, cu șanse mari de fum și vizibilitate redusă…
