Cum a transformat Silviu Ponoran fostul „Cernobîl de Alba” într-un oraş ecologic cu alee suspendată!

Cum a transformat Silviu Ponoran fostul „Cernobîl de Alba” într-un oraş ecologic cu alee suspendată!

În aproape 40 de ani de jurnalism — radio, televiziune și presă scrisă și online — am avut privilegiul, dar și neplăcerea profesională, de a întâlni tot felul de oameni și de a vedea tot felul de realități. Unele frumoase. Altele mai puțin. Unele de povestit. Altele de uitat. Și unele pe care, dacă le-ai povesti astăzi, lumea ar crede că exagerezi.

Dintre primarii pe care i-am cunoscut, Silviu Ponoran, primarul Zlatnei, este unul dintre cei pe care îi apreciez foarte mult. Și spun asta după ce, în anii ’90, am făcut reportaje doar negative despre Zlatna. Documentele privind perioada 1991–1994 consemnau depășiri uriașe ale normelor de poluare. Peste 90% dintre copiii din Zlatna testați, prezentau niveluri de plumb în sânge (plumbemie) care depășeau cu mult limitele maxime admise de Organizația Mondială a Sănătății.

Asta era Zlatna pe care o știam noi, ziariștii anilor ’90. Zlatna cu fum. Zlatna cu plumb. Zlatna cu industrie. Pe scurt, dacă atunci spuneai „Zlatna”, nu te gândeai la turism, biciclete sau alei suspendate. Astăzi, aceeași Zlatna vorbește despre verde. Pentru că, după ani în care numele Zlatna era asociat mai degrabă cu poluarea decât cu turismul, orașul încearcă să-și schimbe povestea.

Și aici trebuie să-i recunosc meritul lui Silviu Ponoran. Nu doar că a administrat un oraș dificil. A încercat să-i schimbe direcția. De la industrie grea, la turism. De la fum, la verde. De la plumb, la piste de biciclete. Este o schimbare atât de mare încât aproape că îți vine să verifici GPS-ul. Să vezi dacă nu cumva ai ajuns din greșeală în alt oraș!

Administrația locală vorbește despre investiții de peste 130 de milioane de euro, despre peste 95 de milioane de euro investite în aproximativ 15 ani și despre 31 de proiecte aflate în diverse stadii. Treizeci și unu! Spital. Creșă. Bază sportivă. Casă de cultură. Centură. Piste pentru biciclete. Stații de încărcare. Reabilitări. Alee suspendată. Turism. Regenerare urbană. La ritmul acesta, mai lipsește doar un cazinou și putem declara Zlatna, Las Vegas-ul ecologic al Apusenilor!

Recunosc că imaginea este aproape suprarealistă pentru cineva care a făcut reportaje despre Zlatna în anii ’90. Pe atunci întrebarea putea fi: „Ce mai iese pe coșul ăla?” Astăzi poate fi: „Unde-mi încarc mașina?” Asta se numește schimbare de decor. Un oraș nu se dezvoltă doar cu borduri, pavele și panglici.

Dacă vrei oameni tineri, trebuie să le oferi motive să rămână. O creșă. Servicii medicale. Școală. Sport. Locuri de petrecere a timpului. Infrastructură. Un mediu în care să-ți crești copiii. Aici mi se pare că povestea Zlatnei devine cu adevărat interesantă. Pentru că poți să faci o mie de fotografii cu proiecte. Dar cea mai importantă fotografie este aceea pe care n-o faci niciodată: familia care decide să nu plece.

Peste doi kilometri de alee pietonală suspendată. Da, ați citit bine! Într-o țară în care uneori ne certăm trei ani pentru un trotuar, Zlatna se pregătește să plimbe oamenii pe o alee suspendată de peste doi kilometri. Și, foarte important, cu balustradă. Asta e deja infrastructură cu ambiție. Să nu zicem că Zlatna nu știe să ridice ștacheta. La propriu.

Ponoran a primit și distincții pentru activitatea administrativă, inclusiv „Cel mai activ primar de oraș din România”. Dar să lăsăm diploma. O diplomă poate fi pusă pe perete. Un oraș nu poate fi pus. Orașul trebuie trăit. Acolo este adevărata măsură.

Silviu Ponoran este liberal din tată în fiu. Cu toate acestea, a ajuns la un moment dat să susțină inclusiv demersuri politice pentru demiterea lui Klaus Iohannis, într-o inițiativă susținută de AUR. Pentru el, lipsa de implicare nu are culoare politică.

Poate că aceasta este, de fapt, cea mai frumoasă poveste pe care Zlatna o poate spune. Nu cei 130 de milioane de euro. Nu cele 31 de proiecte. Ci faptul că un oraș care a fost cândva simbolul poluării, a deveni simbolul unei schimbări. De la fum, la verde. De la industrie grea, la turism. De la poluare la infrastructură. De la orașul pe care îl traversai în fugă, cu batista la gură, la orașul în care ai motive să te oprești. Și, eventual, să faci și o fotografie. Fără mască.

Dar asta este frumusețea istoriei. Orașele se schimbă. Uneori în bine. Uneori în rău. Iar noi, jurnaliștii, avem privilegiul să le vedem transformarea. Eu am văzut Zlatna când făceam reportaje despre poluare. Am văzut o Zlatna în care plumbul era mai cunoscut decât turismul, iar fumul făcea parte aproape din peisaj. Iar pentru Zlatna, drumul de la plumb în sânge la verde în oraș este una dintre cele mai spectaculoase transformări administrative din România.

În anii ’90, dacă mi-ar fi spus cineva că voi scrie cândva despre Zlatna și despre o alee suspendată de peste doi kilometri, aș fi crezut că vorbește despre un scenariu SF!