Bătaie mare în Piața din Sebeș!

Astăzi, zi de piață, m-am trezit mai de dimineață, cu un singur gând nobil și patriotic: să ajung în Piața din Sebeș și să-mi satisfac niște pofte. Mai exact, visam la niște mici, un ciolan cu usturoi sau, de ce nu, un pui rumenit la rotisor, din acela care te face să uiți și de dietă, și de colesterol, și de toate problemele țării.

Am plecat optimist. Am zis: Dacă ajung la 9:00 dimineața, sigur prind piața mai liberă! Aici a fost prima mea mare greșeală. După câteva ture cu mașina prin zonă, am găsit în cele din urmă un loc de parcare. Bineînțeles, atât de departe de piață încât am avut impresia că am parcat la Cugir și am venit pe jos până la Sebeș.

Ajuns în piață, m-am strecurat cu greu printre oameni și m-am îndreptat țanțoș spre zona unde sfârâiau puii și ciolanele. Mirosea atât de bine, încât aproape că mi-am cerut scuze stomacului pentru întârziere. M-am dus direct la ghișeu, hotărât să comand. Surpriză! În fața mea nu era o coadă. Era un fenomen social.

O coadă lungă, întinsă de-a lungul tarabelor, cu oameni care aveau exact aceeași idee ca mine: să pună mâna pe bunătățile de la rotisor.

M-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta și am zis:

— Doamne, eu am venit după un ciolan, nu după un loc de muncă!

Am observat că se purta și o adevărată bătălie pentru locurile din coadă. Nu m-am băgat. Am preferat să plec întreg, pentru că un ciolan cu usturoi nu merită să ajung eu însumi ciolanul zilei. Mi-am făcut rapid calculele: cel puțin o oră de așteptare! Lasă!, mi-am zis. Măcar niște mici de Daia!

M-am îndreptat spre mici, cu speranța că aici voi avea mai mult noroc. Nici vorbă! Și aici — bătaie mare, fraților! Adică, să fim corecți: nu bătaie cu pumnii, ci bătaie pe mici! Coada era atât de mare încât, dacă mai stăteam puțin, probabil ajungeam să-mi iau număr de ordine și să mă prezint după prânz.

Atunci am avut revelația: Dacă tot nu reușesc să-mi fac poftele aici, mă duc la Grădinar! La măcelarul Grădinar, unde Neluțu sigur mă salvează cu un salam bun de vară, niște cârnați cum numai el știe să facă, ceafă, cotlet, pulpă sau spată de porc. Am ajuns acolo și... Bătaie mare și aici! Cozi, oameni, pofticioși și clienți hotărâți să nu plece acasă cu mâna goală. M-am uitat la vitrine și am înțeles că nu eram singurul care descoperise secretul.

Între timp, m-am întâlnit și cu câteva cunoștințe din Alba Iulia. I-am întrebat, sincer curios:

— Măi oameni buni, de ce veniți până la Sebeș, când aveți atâtea piețe la Alba Iulia?

Răspunsul a venit fără ezitare:

— Pentru că nicăieri în județul Alba nu există o piață mai bună!

O fi bună, nu zic. Dar ce folos că e cea mai bună, dacă trebuie să lupți pentru fiecare produs?

La Sebeș nu mai mergi la piață. Participi la competiție. Probe olimpice: 100 de metri garduri până la locul de parcare, sprint printre tarabe, lupta pentru poziția la coadă, proba supremă: cine prinde ultimul ciolan cu usturoi. Iar dacă ai ghinion, după ce ai făcut toate probele, ajungi acasă cu mâna goală și cu o singură consolare: Măcar am văzut piața!…

Așa că, dragă Piață din Sebeș, jos pălăria! Se pare că ai devenit atât de bună încât vin oamenii din Alba Iulia după tine, iar pentru un pui la rotisor se stă la coadă de parcă se dau bilete la finala Champions League. Eu unul am plecat flămând. Dar cu o concluzie clară! La Sebeș, dacă vrei să mănânci bine, trebuie să vii pregătit! Cu răbdare, încălțăminte comodă și, eventual, cu un avocat.