Tinerii ies la pensie după liceu! Vor un an sabatic! Nu mai e lene, se numește „micropensionare”.

Tinerii ies la pensie după liceu! Vor un an sabatic! Nu mai e lene, se numește „micropensionare”.

Zilele trecute am auzit mai mulți tineri discutând despre „anul sabatic”. Știam cǎ un an sabatic este atunci când, după mulți ani de muncă, când ești foarte obosit, ai posibilitatea să ceri un concediu fără plată pe care să-l folosești pentru odihnă. În România, legea nu are o regulă clarǎ, angajații pot folosi un concediu fără plată doar cu acordul șefului.

N-am auzit însă, ca după terminarea liceului, să ai această posibilitate. Am intrat și eu în discuție și așa am aflat că, după terminarea liceului, tot mai mulți tineri își doresc un an în care să nu facă nimic. Sau, mă rog, nu chiar „nimic”. Să mediteze. Să călătorească. Să se descopere. Să se gândească ce vor face cu viața lor. Pe românește, să stea puțin.

Nu mai spui: „Stau pe banii părinților un an și văd eu după aia ce fac.” Spui: „Traversez o etapă de recalibrare personală între două cicluri profesionale.” Sună complet diferit. Mai ales dacă o spui din pat, la ora 13:40, cu telefonul în mână și cu mama strigând din bucătărie că s-a răcit ciorba.

Adică termini liceul, te uiți la viață, viața se uită la tine și, după 12 ani de școală, zici:

— Stai puțin. Chiar trebuie să începem chiar acum?

Și îți iei un an liber. Un an în care să te odihnești după stresul provocat de întrebarea pe care ai auzit-o de mii de ori în ultimii ani: „Și tu ce faci după liceu?” Păi, aparent, nimic.

Poate că tinerii nici nu-s leneși. Poate doar au înțeles ceva ce generațiile anterioare au aflat prea târziu: că nu trebuie să aștepți pensia ca să te odihnești. Își iau pauză cât încă mai au genunchii buni, spatele nu trosnește când se ridică de pe canapea și pot dormi până la prânz fără să se trezească din cauza unei dureri inexplicabile.

Sigur, apare și o mică problemă. Cu ce bani? Pentru că, să stai un an, trebuie să ai ceva pus deoparte. Sau părinții. De preferat, părinți care au și bani, și nervi. Mai ales nervi.

Și, dacă stăm bine să ne uităm, poate că asta e adevărata evoluție. Nu mai muncim o viață întreagă ca să ne odihnim la bătrânețe. Acum ne odihnim de la început, ca să vedem dacă mai merită să începem.