Sari la conținut
Noutăți
Știri

Comisarul ANPC Vușcan și soția sa pierd procesul pentru ordin de protecție împotriva unui jurnalist!

de Iosif Gligor⌖ Alba
Comisarul ANPC Vușcan și soția sa pierd procesul pentru ordin de protecție împotriva unui jurnalist!

Comisarul ANPC Vușcan și soția sa pierd procesul pentru ordin de protecție împotriva unui jurnalist! Cinсi ore de proces pentru un „ordin de protecție” împotriva unui gazetar! Soții Vușcan au cerut protecție împotriva jurnalistului care a scris despre cheful nocturn sancționat de polițiști! De ce n-au cerut ordin de protecție și împotriva polițiștilor care au sancționat petrecerea?

Comisarul ANPC Vușcan Dorian și soția sa, Ioana, pierd procesul prin care au cerut ordin de protecție împotriva unui ziarist care a scris despre cheful organizat de aceștia până după miezul nopții! Mai exact, oamenii au cerut instanței să-i spună reporterului, pe românește și cu acte în regulă: Gata, băiete, de-acum nu mai scrii despre noi!

Ba mai mult, cei doi soți Vuşca, au devenit membrii unui grup administrat de ginecologul Mostafa Ismail, grup în care se instigă la ură împotriva jurnalistului. Procurorii au deschis dosar penal pentru amenințare.

Cu toate acestea, reclamanții au considerat că ei sunt cei amenințați de gazetar și au cerut ordin de protecție împotriva acestuia, solicitând ca, timp de un an, să păstreze o anumită distanță față de ei, domiciliul lor și locurile de muncă.

„Obligarea pârâtului de a se abține de la orice postări viitoare care să vizeze reclamanta sau familia acesteia” – se solicită în concluziile scrise depuse la dosar de reclamanta Vușcan Ioana, prin avocata Codruța Șuteu! Ați înțeles? Ce libertate de exprimare? Ce presă? Ce jurnaliști? Interdicție, fraților!

Ba, mai mult, reclamanta și avocata întreabă dacă pe gazetar, legitimația de jurnalist „îl îndreptățește să publice articole lipsite de interes public pe rețelele de socializare”. Da, ați citit bine! Jurnaliștii n-au voie să publice orice! Se pare că, înainte de a scrie un articol, ar trebui poate să ceară și aprobarea vreunui comitet de cenzură, eventual cu ștampilă și număr de înregistrare. Se pare cǎ ziariștii ăștia scriu articole pe care nu le citește nimeni?!… Adică, ei scriu, ei citesc! Să vă mai spun că un alt avocat a confundat audiovizualul și CNA-ul cu presa scrisă și online?

Aș mai putea scrie, dar deocamdată mă opresc aici. Nu de alta, dar cine știe? Până la urmă, poate și o propoziție întreagă trebuie autorizată în prealabil.

Instanța de judecată a respins cererile familiei Vușcan, după 5 (cinci) ore de ședință. (De remarcat calmul și răbdarea președintelui de ședință, care a avut nevoie, probabil, de nervi de oțel și de un rezervor serios de răbdare.) Aceștia au drept de apel în termen de trei zile de la pronunțare.

Până atunci, însă, rămâne o întrebare simplă: dacă un jurnalist care scrie despre un chef sancționat de poliție reprezintă un asemenea „pericol”, ce mai facem cu polițiștii care au sancționat cheful? Îi băgăm și pe ei în ordinul de protecție?(Fotografii Facebook)

Fotografie de profil — Iosif Gligor
Despre autor

Iosif Gligor

Pășesc prin viațǎ șlefuind fiecare clipă, până devine artă!

Alba

Articole din Județ