Sebeșul, afumătoarea neoficială a României! Câți plămâni mai trebuie afumați până când autoritățile vor acționa?!

Aseară am văzut poate cel mai mare și mai negru foc din cartierul romilor din Sebeș! De șase ani, de când m-am mutat pe Dealul Alunului, asist, fără să vreau, la multe astfel de ilegalități. Unii oameni iresponsabili dau foc la orice conține metal, ca să le dea de mâncare copiilor, cum spun ei.

O metodă ingenioasă, ce să zic! În loc să curețe orașul, îl afumă. Nu contează că asfixiază un oraș întreg! Că norii negri de fum pătrund în casele și în plămânii localnicilor.

Acești piromani știu un singur lucru: trebuie să adune toate obiectele de pe pământ, să le ardă și să lase în urmă doar metalul pe care îl pot vinde la fier vechi. Restul? Detalii nesemnificative! Aerul curat, sănătatea oamenilor, liniștea unui oraș? Luxuri inutile, se pare! Sunt ca niște sălbatici cu privirea rătăcită, în căutarea oricărui obiect care conține metal.

Îi întâlnesc prin oraș, pe la magazine, și îi recunosc după cât de tare miros a fum. Nu se spală! Sau, dacă o fac, probabil consideră că o baie pe an este deja o investiție serioasă în igienă. Duhnesc, iar în jurul lor se face loc. Nici nu știi ce să faci! Te încearcă mila și disprețul în același timp. Sunt, totuși, oameni și ei. Dar parcă vin dintr-o altă lume, de pe un alt tărâm, unde aerul curat este opțional, iar arderea oricărui lucru care ar putea conține metal pare să fi devenit o ocupație cu normă întreagă.

Numai că fumul nu respectă granițele acelui tărâm. Se ridică, se întinde și ajunge și la cei care n-au nicio legătură cu afacerea fierului vechi. Un fel de solidaritate involuntară: unii câștigă câțiva lei, iar ceilalți primesc gratis o porție zdravănă de fum!

Ca jurnalist de televiziune, am asistat și am filmat diverse astfel de situații, greu de explicat! Într-o noapte de iarnă, ce se anunța geroasă, l-am însoțit pe fostul prefect Cosmin Covaciu, alături de alte autorități, să filmez oamenii străzii din Alba Iulia, care se adăposteau printre blocurile „M” din cartierul Cetate. Deși autoritățile le-au spus că lângă Gara din Alba Iulia s-a construit un adăpost pentru ei, unde puteau dormi noaptea, oamenii străzii au refuzat să plece.

Degeaba au insistat. Nu și nu! Aveau un acoperiș oferit, un loc unde să doarmă și o alternativă la ger, dar au ales să rămână acolo. Uneori, realitatea îți dă peste cap toate explicațiile simple și toate soluțiile care, pe hârtie, par perfecte. Mi-a fost tare greu să înțeleg atunci, așa cum mi-e greu să înțeleg și acum!…

Cum ajungi să refuzi un adăpost când afară îngheață totul? Cum ajungi să consideri normal să dai foc la deșeuri, sufocând un oraș, doar pentru a recupera câteva kilograme de metal? Ce se întâmplă în mintea unor oameni care par să fi ieșit din logica obișnuită a lumii?

Sărăcia poate explica multe, dar nu justifică transformarea unui cartier într-un crematoriu improvizat și a unui oraș întreg într-o afumătoare în aer liber. Fierul vechi poate aduce câțiva lei, dar aerul curat nu are preț! Iar autoritățile care asistă neputincioase la asemenea spectacole ar trebui să înțeleagă că nu e suficient să constate fumul după ce s-a risipit. Trebuie să prevină, să intervină și să aplice legea.

Pentru că, până la urmă, avem cu toții aceiași plămâni, respirăm același aer și trăim în același oraș. Unii ard deșeuri ca să scoată bani din ele. Alții ard de indignare, respirând fumul lor. Iar autoritățile? Să sperăm că nu așteaptă să se stingă și ultima urmă de răbdare a oamenilor ca să ia, în sfârșit, focul în serios!