Am făcut pană între Vingard și Daia Română. Ce a urmat m-a impresionat!…

Am făcut pană între Vingard și Daia Română. Ce a urmat m-a impresionat!…

Astăzi am fost la Alba Iulia și, cum aveam chef să mai văd și eu niște peisaje frumoase, am hotărât să mă întorc la Sebeș, peste dealuri. Am urcat pe la Straja, apoi am trecut prin Vingard și am luat-o spre Daia Română. Am văzut că drumul este asfaltat și mi-am zis: „No, fain! Mai schimbăm și noi peisajul, că doar n-om merge mereu pe drumul principal.”

Numai că, pe măsură ce mă apropiam de Daia Română, am început să înțeleg că asfaltat nu înseamnă neapărat și drum bun. Gropi adânci, pietre ascuțite, denivelări… de toate pentru toată lumea! Un adevărat pericol pentru suspensii, amortizoare și anvelope.

Mai aveam cam un kilometru până la intrarea în Daia Română când, deodată, îmi apare pe bord avertizarea că scade presiunea în roata stânga-față. „No, asta-i!”, mi-am zis. Am tras pe dreapta, am scos kitul de reparat pană, pentru cǎ n-am roată de rezervă. Am încercat să umflu roata. Nicio șansă. Se auzea clar cum pierde aer. M-am uitat și am văzut problema: o gaură cât să bagi degetul mic în ea!

În timp ce eu mă uitam la roată și probabil roata se uita la mine, oprește un șofer care urca cu un SUV la deal. I-am explicat ce-am pățit. S-a uitat la cauciuc, a văzut gaura și zice, foarte liniștit, ceva de genul: „Apoi, no, asta trebuie astupată.” Și pleacă la mașina lui. Eu mă gândeam: „No, omul o fi plecat… Drum bun!”

Dar se întoarce cu un șnur de vulcanizat și o sculă zimțată, cu care a băgat șnurul în gaură. Așa, simplu. Fără calculator, fără aplicație, fără programare la service. Doar cu o bucată de cauciuc, o sculă și experiență. După aceea am conectat compresorul meu, am atașat butelia cu latex special și am umflat roata. Și… minune! Roata ținea aer!

Dar în timp ce noi ne ocupam de problemă, mai oprește un SUV. În mașină, doi gospodari, soț și soție. „Aveți nevoie de ajutor?” Le-am spus ce-am pățit. „Dacă vreți, ne întoarcem în sat și vă aducem compresorul nostru!” Le-am arătat că am compresor și le-am mulțumit, cum am știut eu mai frumos. Oameni faini! Nici nu ne cunoșteau și totuși au oprit să ajute. Fără să le cerem, fără să aștepte ceva în schimb.

După ce am rezolvat totul, m-am gândit să-i plătesc domnului care mi-a reparat roata. N-a vrut sub nicio formă. Și atunci mi-a spus ceva ce m-a impresionat: „În urmă cu patru ani am trecut printr-o mare încercare și am devenit un alt om! De atunci am promis că voi face mult bine. Dacă vrei să-mi mulțumeşti în vreun fel, fǎ şi tu un bine!” I-am promis că voi face nu unul, ci mai multe.

Într-o perioadă în care ne plângem că lumea s-a schimbat și că oamenii nu mai sunt cum au fost, uite că, pe un drum plin de gropi dintre Vingard și Daia Română, am întâlnit strǎini care au oprit și au ajutat un necunoscut. Drumul a fost plin de gropi, dar ziua mea a fost plină de oameni buni. Și până la urmă, asta contează cel mai mult!

Mulțumesc, oameni faini! Binele primit merge mai departe!…