”Am venit de pe Mureș. Ce-i aia Mureș? Nu știu, așa am pomenit! Am venit din Ardeal. Ce-i aia Ardeal? Nu știm, așa am pomenit!” Dialoguri ce par a fi ireale, dacă n-ar fi adevărate, purtate între bunici și nepoți, părinți și copii români. Români uitați de soartă și de țara lor, fără școli în limba maternă, fără drepturi ale minorităților, fără biserica strămășească. Se întâmplă în zilele noastre în Banatul Sârbesc, mai exact în Valea Timocului. Aici, peste 300.000 de români trăiesc vorbind o limbă română stâlcită, uitați de autoritățile de la București. Foarte mulți încearcă să-și obțină cetățenia română însă fără prea mare izbândă. Și totuși au rezistat peste timp. Ultimele zece generații, vorbesc românește doar în familie. Dacă în vremurile vechi lucrurile stăteau mai bine din punct de vedere al conservării identității, nu la fel se întâmplă în mileniul actual. Ultimele două generații aproape că nu mai înțeleg românește. Copiii trăiesc vremuri noi, majoritatea învață la oraș, iar tehnologia le fură aproape tot timpul. Pericolul asimilării din punct de vedere etnic, pare a fi mai mare ca niciodată. Putem spune, că identitatea fraților români din Timoc este aproape dispărută. Îi puteți vedea și auzi în materialul video de mai jos, realizat în luna august în Maramureș. Aici au venit într-o tabără, organizată la inițiativa privată a unor oameni inimoși ajutați de către doi preoți.
Mircea MUREȘAN
