Rodna: A furat 1000 de lei de la un bărbat

La data de 29 februarie a.c., poliţia a fost sesizată de către un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Rodna, cu privire la faptul că ar fi fost victima unui furt.

În urma cercetărilor şi verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, în timp ce se afla într-un imobil din comuna Rodna împreună cu alte persoane, ar fi observat, după plecarea uneia dintre acestea, că din geacă i-ar fi fost sustraşi 1.000 de lei.

Faţă de persoana bănuită de comiterea faptei, o femeie, de 58 de ani, din Rodna, sunt efectuate în continuare cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.