/

Piramidele din Maramureş (VIDEO)

Start

Cine nu a auzit de Valea Regilor din Egipt, celebră pentru mormintele faraonilor, pe care le găzduieşte? Puţină lume ştie însă, că aşa ceva există şi în România, desigur, la o altă scară.
Pe cursul superior al unei văi din preajma satului maramureşean Oarţa de Sus, sunt amplasaţi, în forma unui arc solar, 33 de tumuli, care adăpostesc mormintele regilor daci din zonă, ce au trăit în urmă cu aproape 4 milenii. De altfel, Oarţa de Sus, este situată în perimetrul în care au trăit dacii liberi, la 30 de km de Porolissum, graniţa dintre Dacia ocupată de imperiul roman şi zonă liberă neocupată de cotropitori..
Tumulul este o movilă de pământ sau de piatră, de formă conică sau piramidală, ridicată deasupra unui mormânt, în scop de protecţie.În hotarele satului Oarţa de Sus ”piramidele” dacice sunt de mărimi impresionante, ţonând cont de materialul din care erau construite dar şi de miile de ani aşternute peste ele.Dacă în zilele noastre, un tumul măsoară la bază peste 30 de metri în diagonală,  se presupune că în timpul construcţiei au fost mult mai mari.

Lucrate cu materialul aflat la îndemână, adică pământul argilos din zonă, ”piramidele de Oarţa” cum mai pot fi nimite prin partea locului s-au conservat destul de bine de-a lungul anilor, astfel încât şi astăzi pot fi văzute de la câţiva kilometri distanţă în toată splendoarea lor.

Cercetările arheologice făcute la sfârşitul anilor 80 au scos la iveală multe întrebări despre aceste construcţii antice. Civilizaţia dacă nu era deloc înapoiată în ceea ce priveşte ingineria şi tehnicile de construcţie. Un astfel de tumul trebuia construit din timp, pentru a fi gata înaintea morţii căpeteniei  ce urma a fi înhumată. În urma săpăturilor în primul tumul din vale s-au găsit foarte puţine indicii despre regele dac înhumat aici, concluzia trasă de către cercetători fiind aceea că a fost jefuit. Dacă înălţimea depăşeşte 10 metri, adâncimea de la nivelul solului a măsurat încă 6 metri, cel puţin la acel tumul în care au fost făcute săpăturile.

Vestigiile datează din epoca bronzului  (anii 1500-2000 î.e.n.), fapt confirmat de fragmentele ceramice şi oasele de cerb ornamentate, descoperite aici.
Traian Rus, profesor de istorie in Oarţa de Sus, cel care a studiat ani de zile zona, spune că dacii care au proiectat şi construit tumulii, aveau un grad de pricepere similar unor ingineri constructori, din zilele noastre.

Mircea Mureşan