Elevii din Alba au câștigat faza zonală a concursului „Cu viaţa mea apăr viaţa”

La Târgu Mureș s-au desfăşurat concursurile cercurilor tehnico-aplicative ale elevilor cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”.La concurs au participat elevi ai şcolilor generale şi liceelor din judeţele Alba, Mureș și Sibiu. Această competiție s-a organizat pe două niveluri: ciclul gimnazial (clasele V-VIII) şi ciclul liceal (clasele IX-XI) şi a cuprins o probă teoretică şi două probe practice (transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe o distanţă de 50 de metri şi deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole contaminat.)La finalul concursului, cele două echipajele din județul Alba au obținut locul I, astfel:- Ciclul gimnazial clasele V-VIII – Liceul “Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieș- Ciclul liceal clasele IX-XI – Liceul “David Prodan” Cugir.Ocupantele podiumului vor participa, în luna iulie 2015, la etapa națională care se va derula în municipiul Pitești.