Sâmbăta Floriilor – cea mai așteptată sărbătoare închinată pomenirii morților (VIDEO)

Pe Valea Someșului această sărbătoare închinată morților în Sâmbăta de Florii, se păstrează din străbuni și este așteptată de toți creștinii, dar mai ales de cei mici. Copii însoțiți de părinții lor sau de bunici or chiar singuri, merg în cimitirul din sat, nu doar pentru a rosti o rugăciune la căpătâiul celor dragi trecuți la cele veșnice, ci pentru că primesc dulciuri la fiecare mormânt. Se întâmplă în doar câteva localităţi din județul Sălaj, unde tradiționala sărbătoare este unicat în țară  și este diferită de alte zone.

De altfel, pomenirea morților de care știm cu toții, are loc în fiecare an la începutul lunii noiembrie – iluminația. În localitatea Rus – Sălaj însă, pomenirea morților se face și în Sâmbăta lui Lazăr de dinaintea Duminicii Floriilor. În Postul Sfintelor Paști, există și rânduiala serindarelor adică a pomelnicelor pe care credincioșii le aduc la biserică pentru a fi pomenite timp de 40 de zile.

Credincioșii se pregătesc din timp
Pomenirea morților are dublă semnificație; pe de o parte, sunt cei îndoliați care-și plâng rudele, aprind lumânări, se roagă pentru sufletele celor adormiți și plătesc pomeniri, iar pe de altă parte, este bucuria copiilor. În această zi, cimitirul devine parcă un furnicar. Cei care au părăsit localitatea cu ani în urmă, întotdeauna de pomenirea morților se întorc. Apropiații celor decedați se pregătesc din timp pentru această zi specială. Aceștia pregătesc mormintele și le ornează cu flori, lumânări, răsaduri, iar la final așteaptă preotul în cimitir să facă pomeniri pentru sufletele celor adormiți.
Cei mai mulți își amintesc cum pe vremuri, făceau colăcei, pregăteau nuci, mere, astăzi însă, lumea s-a modernizat spun ei, și găsesc totul de-a gata. Oamenii mărturisesc că pentru acest eveniment, achiziționează dulciuri, napolitane, ciocolată pentru a le împărți copiilor în memoria și pentru sufletul celor răposați. Pentru această zi, nimeni nu se zgârcește, ci alocă o sumă de bani, fiecare după putință pentru a cumpăra dulciurile pe care mai apoi le împart celor mici, or chiar săracilor.

Colecție de dulciuri pentru o săptămână
Copiii veniți în cimitir trec pe la fiecare mormânt, unde sunt primiți cu bucurie de rudele răposaților, iar odraslele spun ”Dumnezeu să-l ierte”, și primesc în schimb dulciuri. Cei mici se bucură de fiecare ”atenție” pe care o primesc, și spun că au așteptat mult această zi, încât să-și sporească fiecare dintre ei venitul ”bucatele alese – dulciurile”. Prichindeii se laudă și spun cu mărinimie că și-au adunat dulciuri pentru câteva zile or chiar o săptămână, și că „mami” este scutită o perioadă de pușculiță.

Andreea POCOL

Fii primul care comentează!