(VIDEO) Vânătoare ca pe vremea bunicilor, cu puștile ”din bătrâni”

Vânătorii sălăjeni au pus puștile moderne și performante în cui pentru cele ”din bătrâni”.  Motivul a fost acela de a da șanse mai mari vânatului dar și de a retrăi farmecul vânătorii de altă dată. Lisele sau cum mai sunt numite cele din urmă, au două țevi, bătaia mult mai mică și se poate trage foc numai cu două cartușe la o încărcătură. Inițiativa a venit în grupa vânătorilor de la Ileanda-Sălaj și a fost pusă în operă tocmai de către șeful grupei. Chiar dacă au folosit puștile mai ”primitive”, în partida de vânătoare a căzut unul dintre cei mai frumoși vieri din fond, cu un trofeu deosebit. Până la finalul sezonului de vânătoare la mistreți, sălăjenii vor vâna numai cu lisele!

Mircea MUREȘAN