Un bistrițean s-a îmbătat și a intrat cu mașina în gard

În noaptea de 7/8 martie a.c., un bărbat, de 55 ani, din Bistrița în timp ce conducea un autoturism prin localitate, pe fondul consumului de alcool a intrat în coliziune cu mai multe garduri metalice de la marginea părții carosabile.

În urma accidentului rutier au rezultat doar pagube materiale.

Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.