Trebuie să dai tips, ciubuc, bacșiș în Egipt? La postările mele de pe grupurile despre Egipt, am primit o mulțime de întrebări despre eterna dilemă a turistului: „Cât să dau? Cui să dau? Dacă nu dau, mă blesteamă?” După ce am străbătut Egiptul în lung și-n lat — de 21 de ori (da, 21, nu glumesc, deja mă salută cămilele pe nume) — iată concluziile mele.
Aici nu te obligă nimeni să dai nimic! Tu singur intri în joc, de bunăvoie și nesilit de nimeni. Vezi că unul a scos un dolar și, brusc, te simți vinovat că n-ai făcut și tu gestul nobil. Spirit de turmă, made in Egipt! Dar adevărul e simplu: nu ești obligat să dai absolut nimic. Recunoștința nu se măsoară în bancnote mototolite, iar uneori un zâmbet poate fi cel mai elegant „nu, mulțumesc!” din lume.
La recepție, majoritatea românilor pun câteva bancnote în pașaport, sperând că banii vor face magie și vor transforma camera cu vedere la parcare în una cu vedere la mare. Apoi se plâng că, deși au dat ciubuc, n-au primit nimic în plus. Dacă vreți să fiți eficienți, spuneți direct ce fel de cameră doriți și precizați că sunteți dispuși să plătiți diferența oficială de preț. Cereți să vedeți camera, iar dacă vă place, reveniți la recepție și spuneți că vreți să achitați diferența — dar cu chitanță, desigur. Acolo veți observa un fenomen interesant: recepționerul se luminează la față și vă explică, foarte subtil, că e „mai bine fără hârtie”. Ei bine, acela este momentul perfect să scoateți cei 10-20 de euro pe care voiați oricum să-i puneți în pașaport — doar că acum aveți garanția că banii chiar și-au făcut treaba.
La plajă, la bar și prin resort. Angajații sunt, în general, amabili până la entuziasm. Se oferă să-ți aranjeze șezlongul, să-ți pună prosopul, să-ți aducă băutura, să te întrebe dacă nu vrei și un nor de umbră personalizat. Toate astea fac parte din fișa postului, nu dintr-o misiune de voluntariat pentru bacșiș. Mulțumește-le frumos, dar nu le da tips! Dacă o faci, te-ai condamnat singur: în fiecare zi, aceiași oameni vor veni, cu același zâmbet și aceeași așteptare, până când vei ajunge să te ascunzi după palmieri.
Comportă-te normal, ca și cum aceste servicii ți se cuvin (pentru că, ghici ce, chiar ți se cuvin). Vei observa că, după câteva zile, oamenii te respectă fără să aștepte nimic în schimb.
La bar. Nu da tips nici chelnerului de la bar. Asta e meseria lui, nu e o cauză caritabilă. Dacă vezi că te evită sau nu e destul de amabil, du-te tu la bar și comandă direct. Dacă barmanul zice că „le aduce ospătarul”, spune-i că ai comandat de ceva vreme și nu ai fost servit. Sau, și mai simplu, spune că bei acolo, la bar. O să vezi cum ospătarul va apărea, brusc, ca din nisipul deșertului, vizibil stânjenit. După ce pățește asta o dată sau de două ori, atitudinea se schimbă ca prin minune. Dacă mai mulți turiști ar face la fel, ospătarii ar înțelege că nu tips-ul e cheia universului.
La transfer. Când ajungeți la hotel și șoferul se oferă să vă ajute cu bagajele, iar apoi întinde mâna așteptând tips, nu vă pierdeți cumpătul. Zâmbiți-i frumos, mulțumiți-i și chiar strângeți-i mâna. E un gest simplu și civilizat, iar el va înțelege mesajul: „Mulțumesc, dar fără bacșiș.”
Despre „sărmanii” egipteni. Am văzut multe postări în care românii le plâng de milă egiptenilor: „Vai, săracii, au salarii mici, cum să nu le dai ceva?” Adevărul, însă, e că mulți dintre ei o duc foarte bine. Din discuțiile avute cu manageri și angajați onești, am aflat că primesc bani suficienți pentru un trai decent. În plus, au cazare, mâncare și băutură gratuit, deci bacșișul e doar desertul.
Și nu vă lăsați impresionați de teatrul prețurilor. Ați observat, desigur, că în magazinele lor sunt prețuri mici — dar doar pentru localnici. Când vă întreabă „Where are you from?”, nu e curiozitate culturală, ci strategie economică. În funcție de răspuns, calculează „tariful turistic”. Nemții și nordicii plătesc cât li se cere, fără să crâcnească. Românii care trăiesc acum în Germania fac la fel, că „le e rușine să negocieze”. Eu, în schimb, n-am cumpărat niciodată nimic fără să mă tocmesc. Și, de cele mai multe ori, am primit și un ceai… gratis!
Concluzie: În Egipt, tips-ul nu e obligație, ci opțiune. Dă doar dacă simți, nu din vinovăție. Zâmbește, fii politicos, dar nu te transforma în bancomat ambulant. Respectul se câștigă prin atitudine, nu prin bancnote — iar uneori, un simplu „mulțumesc” spus din inimă valorează mai mult decât un dolar șifonat.
