Toate rampele de deșeuri neconforme din județul Cluj, închise și ecologizate

Având în vedere finalizarea lucrărilor de închidere a din județ – Câmpia Turzii, aceasta aflându-se în procedură tehnică de recepție, Consiliul Județean Cluj reiterează că, în acest moment, , , , , ( ), – ( ) !
În ciuda diverselor comunicări oficiale pe care forul administrativ al județului Cluj le-a realizat pe această temă, am constatat, cu regret, faptul că acest lucru a fost mai puțin cunoscut factorilor de decizie de la nivelul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. În acest context, nu putem să nu evidențiem incompetența și reaua credință de care dau dovadă unii funcționari din cadrul ministerului care semnează acte oficiale mincinoase, în care se arată, în mod evident eronat, faptul că depozitul de la Pata Rât ar fi în procedură de infringement!
Dorim să subliniem cu acest prilej că , !!
Ba mai mult, la momentul actual, n , fapt confirmat atât de inspecțiile realizate la fața locului de reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu, cât și de inexistența vreunei amenzi emise în acest sens Consiliului Județean Cluj.