Azi-noapte,
la ora 00.30, poliţiştii au intervenit pe raza localităţii Satulung, după ce au
fost sesizaţi că s-a produs un accident de circulaţie cu victime, iar vehiculul
implicat în eveniment a luat foc.
Primele
verificări efectuate de poliţişti au relevat că un vehicul, ce tracta o remorcă
cu care se transporta un autoturism, a părăsit partea carosabilă într-o curbă
la dreapta, şi a ajuns în decor pe un teren viran.
În urma
impactului, conducătorul auto, un tânăr de 22 de ani, din judeţul Suceava, a
suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spital pentru îngrijri
medicale. De asemenea, vehiculul care tracta remorca a luat foc, incendiul
fiind lichidat de către pompieri din cadrul ISU Maramureş.
S-a
întocmit dosar penal şi se continuă cercetările.