Poliţiştii
din cadrul Formaţiunii de Ordine Publică Şimleu Silvaniei au depistat,
luni, 30 martie a.c., la ora 20.40, un tânăr de 32 ani, din Șimleu
Silvaniei, care conducea autoturismul prin localitate, deşi autorizaţia
de circulaţie provizorie era expirată.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că acesta nu poseda nici permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În
cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările
pentru infracţiunile de conducere fără permis şi conducerea pe drumurile
publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Reamintim
conducătorilor auto că, potrivit Codului Penal, conducerea pe drumurile
publice a unui autovehicul ori tramvai de către o persoană care nu
posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5
ani.
De
asemenea, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a
unui autovehicul sau tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit
legii, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani sau cu amendă.