La data de 12 februarie a.c., în jurul
orei 19:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un
conducător auto care circula pe DN1 E60, fiind sub influența alcoolului.
Cel în cauză, un bărbat în vârstă de 50
de ani, din comuna Poieni, se deplasa haotic cu autovehiculul pe DN1
E60, dinspre Huedin înspre Poieni. Acesta nu a oprit la semnalele
polițiștilor, continuându-și deplasarea, motiv pentru care echipajul de
poliție a pornit în urmărire, cu semnalele acustice și luminoase în
funcțiune.
După circa 3 kilometri, s-a reușit oprirea bărbatului, în siguranță, pe raza comunei Poieni, în afara localității Bologa.
În urma testării cu aparatul alcooltest,
a reieșit o concentrație de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru stabilirea gradului de alcoolemie în sânge, conducătorului auto
i-au fost recoltate probe biologice.
În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.