Zona are un caracter turistic, dar şi industrial şi este formată din Valea Bistrei şi Masivul Poiana Ruscă (toponimia masivului muntos este de origină latină şi derivă din „Poiana Rustica“ – cuvîntul „rustica“ desemna aşezările izolate din afara centrului urban Sarmizegetusa). Masivul Poiana Ruscă, ce poate fi considerat ca o punte de legătură între Carpaţii Meridionali şi Munţii Apuseni, se întinde în trei judeţe: Caraş-Severin, Timiş şi Hunedoara. El se înalţă sub forma unui bloc deasupra zonelor depresionare învecinate, în judeţul nostru fiind situate vârfurile cele mai înalte: Padeş (1374 m), Rusca (1355 m) şi Poiana (1049 m), cu versanţi ce coboară spre Valea Bistrei şi Valea Timişului. Acest masiv este foarte interesant din punct de vedere geologic, având şisturi cristaline, calcare şi gresii, dar nu putem omite depozitele de calcare metamorfice, ce constituie bogăţia zonei, marmura, în special marmura statuară, care rivalizează cu cea de Carrara. Exploatarea acestei roci metamorfice se face pe ambii versanţi, atât spre vest, cât şi spre nord-est. Mai găsim aici: plumb, zinc, cupru şi chiar şi aur, în teritoriul judeţului, Ruschiţa fiind centrul minier din acest masiv muntos (marmura de Ruschiţa este cunoscută în ţara întreagă datorită structurii decorative şi a culorilor în nuanţe de alb şi roz). În această zonă avem unul dintre cele mai mari şi mai vechi centre de exploatare a marmurei (se pare din epoca romană), dar acum prelucrarea a fost transferată la Simeria, părăsindu-se astfel o tradiţie veche, care a ajuns să prindă forme de prelucrare oarecum casnică, pietrarii de aici prelucrând acasă obiecte ca vase, suporturi de flori, vaze pentru flori şi alte obiecte decorative. Mai exista aici şi un centru pentru construirea de monumente mortuare sau comemorative, centru ce a fost şi el transferat la Simeria, pierzându-se astfel tradiţia de prelucrare a marmurei în zonă. Minereurile de fier au influenţat încă din trecut dezvoltarea centrelor industriale din zona periferică a masivului (Hunedoara, Călan, Oţelu Roşu – Ferdinand).
Atât pe Valea Bistrei, ce separă Munţii Poiana Ruscă de masivele Vârful Pietrii şi Muntele Mic, cât şi în zona Poiana Rusca, s-a practicat un turism montan cu caracter de turism familial la Ruschiţa, dar mai ales la Rusca Montană, ţăranii şi muncitorii de aici primind în casele lor turiştii care veneau cu plăcere să-şi petreacă câteva zile de odihnă.
