[vimeo width=”800″ height=”450″]https://vimeo.com/56655091[/vimeo]
Trăiesc între sălbăticiuni iar vecină le e doar…pădurea! Sunt ultimele trei suflete dintr-un sat ce pare blestemat să fie părăsit, care trăiesc cu gustul amar al zădărniciei. Când vecinii lor au renunţat să se mai zbată în sărăcie şi-au fugit spre locuri mai bune, ei au refuzat să rupă legământul cu ţarina de obârşie. Au rămas în căsuţa lor iar acum sunt singurii trei oameni în mijlocul unui pustiu.
Revelion printre sălbăticiuni, în mijlocul pădurii. Aşa poate fi descrisă trecerea dintre ani într-un sat din Sălaj în care mai există o singură casă. Fără curent electric şi drum de acces cei trei locuitori de aici trăiesc fericiţi în căsuţa modestă plină de simplitate iar în locul şampaniei şi artificiilor distracţia de revelion este înlocuită de animalele din bătătură şi lumina lămpii cu petrol. În afară de sănătate şi belşug, cel mai dorit lucru în Noul An ar fi un vecin cu care să-şi împartă singurătatea.
Singurătatea este prezentă la tot pasul în localitatea MĂLENI din comuna Ileanda. Aici timpul s-a oprit în loc cu zeci de ani în urmă. Dacă pe vremuri, cătunul care aparţine de comun Ileanda avea peste 400 de case şi se numea chiar Ileanda Mică, astăzi a mai rămas locuită doar una singură, lângă o bisericuţă părăsită, înconjurată de ruine. Singurii localnici sunt cei ai familiei Butican, şi asta de acum şase ani când le-a murit şi ultimul vecin. Astăzi familia numără trei membri: Doi soţi bătrâni şi bolnavi Cornelia şi Ilie BUTICAN, îngrijiţi de fiul lor Marcel care ţine şi gospodăria.
În ciuda frumuseţii locului, lipsa curentului electric şi a drumului de acces a făcut ca niciunul din fii satului plecaţi în lume pentru un trai mai bun să nu se mai întoarcă înapoi, măcar la bătrâneţe. Cea mai apropiată localitate este la doi kilometric iar drumul care leagă satul de restul lumii este unul forestier impracticabil chiar şi pentru căruţă. Cei trei membri ai familiei duc o viaţă extrem de simplă şi trăiesc din creşterea animalelor. Înconjuraţi de pădure şi sălbăticiuni, cei trei ‘’mălenaşi’’ trăiesc la fel în fiecare zi.’’ La program’’ cu animalele.
Singura bucurie de sărbători este sănătatea şi belşugul din ogradă. Credinţa i-a ţinut aproape de vatră iar viaţa dură de zi cu zi a devenit o obişnuinţă de-a lungul anilor. Extrem de modeşti şi ospitalieri trăiesc cu amărăciunea că locul într-o bună zi va rămâne pustiu. Cea mai mare bucurie o au atunci când cineva încumetă să treacă prin zonă şi să le intre-n casă.
Singurătatea le oferă şi bucurii însă. Una dintre ele a fost când pe o căpiţă de fân îngheţată a fost găsită înainte de Crăciun o cloşcă cu cincisprezece pui abia ieşiţi din ou. Semnul a fost unul de belşug iar pentru a nu îngheţa de frig au fost mutaţi în casă, la căldură.
Revelionul a fost petrecut în familie la lumina lămpii cu pară roşie. Bucuria la trecerea dintre ani a fost mai mare de această dată, pentru că preotul paroh le-a trecut pragul şi a ţinut o slujbă de mulţumire, după rânduiala creştinească. Conştienţi că sunt ultimii locuitori din şiragul istoriei acestui sat, trăiesc cu credinţă şi demnitate ultimele vremuri a ceea ce a fost odată acest loc. Dragostea de meleag i-a determinat să rămână până la ultima suflare aici, iar somnul veşnic să-l doarmă în acelaşi lut cu ceilalţi consăteni.
Mircea MUREŞAN
