La mulți ani avocatului Petru Sima!
De el mă leagă unul dintre cele mai suculente procese de presă: cel din 2 octombrie 2004 — ziua în care Băsescu își anunța candidatura în lacrimi, șocându-l chiar și pe Stolojan, care probabil se pregătea deja să intre în istorie cu acel celebru „Dragă Stolo…”.
În această atmosferă de teatru național cu distribuție politică full, eu difuzam la Prima TV un reportaj despre transportatorii din Alba Iulia. Era vremea când proprietarii de microbuze plăteau taxa oficială plus un bacșiș generos, neînregistrat, despre care șefii de la transport afirmau că ajunge la primarul Mircea Hava.
Trei dintre transportatori m-au abordat, convinși că pot schimba lumea — sau măcar tariful — și mi-au pus pe masă o înregistrare audio cu directorul societății. L-am sunat pe Mircea Hava, politicos, jurnalistic, democratic. A negat.
Apoi am difuzat materialul. După difuzare… s-a rupt filmul. Prietenia noastră de până atunci cu primarul s-a evaporat, iar eu m-am trezit chemat în instanță. Prietenii mei avocați — viteji la bere, filosofi la grătar — au dispărut strategic. Nimeni nu voia să-l înfrunte pe Hava. Brusc, cu toții aveau migrene, concedii, proiecte, reflux emoțional. Și atunci a apărut el: Petru Sima. Tânăr, tăcut, cu privirea aceea de om care știe exact ce face fără să ridice tonul. N-avea renume, n-avea panouri, n-avea marketing — avea doar minte, muncă și coloană vertebrală.
Mi-a spus calm: — „Mergem înainte!”
M-am temut puțin de lipsa lui de experiență, dar am descoperit rapid că inteligența, munca și consecvența cântăresc mai mult decât toate titulaturile lucioase de pe ușa unei firme de avocatură.
Am câștigat la Judecătoria Alba Iulia, în ciuda unor episoade pe care le putem numi elegant „neobișnuite”. Hava a făcut recurs. A pierdut din nou. Petru nu m-a abandonat, nu a negociat, nu a dispărut în pauza de masă. Și asta într-o epocă în care presiunile veneau mai des decât microbuzele la orele de vârf.
Au trecut 21 de ani. El a rămas același: un om drept, statornic și calm, chiar și atunci când lumea își pierde echilibrul. Așadar, astăzi, cu o întârziere care îl poate face pe Petru să creadă că am rămas blocat în arhivele TV, îi spun:
La mulți ani, Petru Sima! Să ai parte de ani limpezi, clienți corecți, dosare câștigate și cât mai puține casete audio care miros a thriller. Pentru că da, în 2004 am trăit un film — iar tu ai jucat rolul avocatului care nu fuge când se aprind reflectoarele, ci își ridică toga și intră drept în scenă. Cu recunoștință și un zâmbet ironic, Iosif.
