Nu e o glumă! Există un loc în Egipt unde poți înota cu o vacă (de mare)!
Dacă visezi la o mare turcoaz, la recifuri colorate și la o liniște care îți lasă loc să-ți auzi gândurile, atunci Abu Dabbab, din Marsa Alam, e locul în care trebuie să ajungi măcar o dată în viață. Aici, deșertul ajunge direct în mare, iar hotelurile par niște oaze rătăcite în mijlocul naturii. Nu e un loc pentru toată lumea – dar e locul perfect pentru cei care caută liniștea adevărată. Eu mi-am dorit tare să ajung acolo.
Am un prieten care merge în fiecare an și petrece două săptămâni printre corali, țestoase și apusuri. Poveștile lui erau atât de entuziaste încât, la un moment dat, am început să visez la Abu Dabbab mai des decât la concediu.Singura problemă era distanța: 230 de kilometri de aeroportul din Hurghada. În Egipt, 230 de kilometri nu sunt o simplă cifră – sunt o aventură. Dar într-o zi am aflat că se organizează zboruri charter directe către Marsa Alam. Am zis doar atât: „Acum ori niciodată!” – și mi-am luat bilet.
Cazarea mea a fost la Hilton Marsa Alam Nubian Resort, aflat chiar în inima rezervației Abu Dabbab – o zonă marină protejată, renumită pentru viața ei subacvatică spectaculoasă. Aici poți întâlni broaște țestoase verzi, Dugong, cunoscut și sub numele de Vaca de Mare, rechini-chitară (nu, nu cântă, dar au forma potrivită) și recifuri colorate la care ajungi direct din plajă. Pentru scafandri, locul e un paradis. Pentru restul muritorilor – un colț de lume în care poți sta pe șezlong, privind valurile și spunându-ți: „Da, și eu practic meditația acvatică.” Abu Dabbab e una dintre puținele zone din lume unde deşertul se unește direct cu marea. O clipă calci pe nisip fierbinte, în următoarea ești în apă cristalină, printre pești multicolori. Hotelurile sunt rare și aflate la distanță mare unele de altele. Nu există zgomot, nu există aglomerație. Doar liniște și valuri lente. E genul de loc care te face să te îndrăgostești din nou de Egipt.
Liniștea golfului Abu Dabbab, culorile recifului, coralii și broaștele țestoase care se apropie curioase îți dau senzația că ai pășit într-o lume care nu seamănă cu nimic din ceea ce cunoșteai.
Aici trăiește una dintre cele mai rare ființe marine: Dugongul, un mamifer marin complet pașnic, supranumit Vaca de Mare. În rezervație trăiesc doi: Dennis și Dougal, adevărate legende locale. Dugongul e un animal fascinant: are între 2,5 și 3 metri, cântărește cam 300 de kilograme, trăiește până la 70 de ani și se hrănește doar cu iarbă de mare. Este, practic, un vegan convins care face snorkeling zilnic. Se spune că, dacă ai noroc, poți înota lângă el – o experiență liniștită, aproape spirituală.
Tot aici poți întâlni și alte vietăți bizare și minunate: Rechinul-Chitară (complet inofensiv), peștele-fantomă ornat, căluțul de mare spinos sau simpaticii pigmei păroși. O lume întreagă, vie și colorată, sub oglinda calmă a apei.
Pentru mine, Abu Dabbab a devenit rapid sinonim cu pacea totală. După micul dejun, îmi luam echipamentul standard – prosopul, o sticlă cu apă și cremele de protecție solară – și mergeam la plajă. Acolo stăteam, privind valurile care se loveau molcom de mal și scafandrii care intrau în apă ca niște eroi de film. Foșnetul pașilor pe nisip, vântul ușor și zumzetul liniștit al mării îți umpleau sufletul. E genul de loc unde nu trebuie să faci nimic ca să te simți viu. Doar să respiri.
La un moment dat, observ cum cinci siluete negre, înarmate cu tuburi, labe și hotărâre, înaintează în coloană perfectă către mare – ca o unitate de comando a broaștelor țestoase ninja, dar cu mai puțin elan și mai multă transpirație. Grupul înaintează lent, disciplinat, în pas de sincronizare improvizată. Unii își verifică furtunul de aer foarte serios, de parcă ar decola spre Marte, alții privesc valurile cu suspiciune – acel amestec de teamă și fascinație pe care doar Marea Roșie ți-l poate inspira. Apoi, momentul solemn: imersiunea. Încep să pășească în apă unul câte unul. Uneori se împiedică, alteori valurile îi împing înapoi, dar continuă să meargă înainte. În apă, mișcările lor sunt lente și stângace, iar echipamentele fac zgomot. Din când în când, se lovesc unii de alții, iar scena devine mai comică decât eroică. De pe plajă, privim și zâmbim: oamenii încearcă să fie aventurieri, dar arată mai degrabă ca niște spectatori nepricepuți într-un acvariu uriaș.
Abu Dabbab nu e doar o plajă – e un teatru de operațiuni turistice, unde fiecare intrare în apă devine un act de eroism comic. Aici, între valuri și nisip, omul modern își amintește că e, de fapt, un animal terestru care se încăpățânează să respire sub apă. Dar la final, când scafandrii revin, strălucind ca niște eroi de film documentar, totul se justifică: au văzut o țestoasă uriașă. Și pentru asta, merită orice defilare în neopren sub soarele deșertului.
Când a venit momentul plecării, am simțit că las în urmă nu doar un loc, ci o stare de bine. Abu Dabbab nu e doar o destinație, ci o lecție despre echilibru. Acolo înveți că liniștea e un lux, că frumusețea poate fi simplă, și că Vaca de Mare nu e doar o curiozitate, ci o metaforă vie a răbdării și calmului.
Când am plecat din Abu Dabbab, am simțit că las în urmă nu doar o plajă, ci o frecvență a liniștii. Marea Roșie nu m-a învățat să înot mai bine, ci să respir mai încet. Iar dacă viața ar avea un buton de „pauză”, sigur ar fi undeva între Dennis, Dougal și valurile care nu se grăbesc nicăieri. Abu Dabbab mi-a demonstrat că liniștea e cel mai scump suvenir. Nu o poți cumpăra, dar o poți lua acasă pe piele, sub formă de bronz și calm.
Iar dacă te întrebi ce-am adus din Egipt… nu magneți, ci o stare de zen marin!
