Incendiu izbucnit pe o plantație de conifere din comuna Romuli

Echipajele de intervenție continuă și astăzi misiunea de stingere a incendiului izbucnit pe o plantație de conifere (aproximativ 6 – 8 hectare), din zona de munte a comunei Romuli, aparținând Ocolului Silvic din localitate.

Încă de la primele ore ale acestei dimineți, în zona afectată, au fost direcționate două echipaje de pompieri militari din Năsăud care, alături pompieri voluntari, personal de la Ocolul Silvic Romuli și cetățeni (în total peste 30 de persoane), acționează cu două utilaje grele (TAF-uri), drujbe și alte mijloace de primă intervenție pentru a localiza și lichida focarele și pentru împiedicarea propagării incendiului la pădurea din apropiere (care se află la o distanță de câțiva metri).