Marți, 26 aprilie a.c., la ora 22:38, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, cu privire la producerea unui incendiu la o locuință situată în localitatea Cheț.
La adresa indicată au fost mobilizate cu operativitate două echipaje de stingere, o ambulanță SMURD de tip B2 și un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Detașamentului de Pompieri Marghita, care, ajunse la locul Știri|Bihorului, au constatat că incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului și la două camere și un hol.
Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în aproximativ o oră, evitând astfel propagarea focului și la celelalte încăperi ale locuinței, reușind să salveze bunurile dintr-o cameră, o bucătărie, o bucătărie de vară și un hol.
După stingerea incendiului, pompierii au continuat să acționeze la fața locului pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale Știri|Bihorului, până la ora 02:00.
În urma producerii Știri|Bihorului au ars acoperișul casei, 4 ferestre, 4 uși și mobilierul din cele 2 camere afectate de flăcări.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de coș de fum deteriorat.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.