Clujean depistat băut la volan

La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 21.20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Cluj au depistat un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Izlazului, din Cluj-Napoca, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a relevat o concentrație de peste 0.65 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

Polițiștii efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub inflenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.