Clujean cercetat pentru conducere fără permis

La data de 21 ianuarie a.c., în jurul
orei 18.50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca –
Secția 2 Poliție – au depistat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din
Cluj-Napoca, județul Cluj, în timp ce conducea un autovehicul pe strada
Fabricii de Zahăr, deși nu avea permis de conducere.

Bărbatul nu a oprit la semnalele
regulamentare efectuate de polițiști, continuându-și deplasarea, motiv
pentru care s-a pornit în urmărirea lui, autoturismul fiind oprit pe
strada Răsăritului, unde a părăsit partea carosabilă. Bărbatul și-a
abandonat autoturismul, în încercarea de a fugi de polițiști, însă a
fost prins și imobilizat.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.