Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au reținut pentru 24 de ore o femeie cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
În fapt, la data de 21/22 februarie,
a.c., în intervalul orar 23.00-05.00, o femeie de 32 de ani, din
municipiul Dej, ar fi sustras din imobilul unui bărbat, situat pe raza
municipiului, suma de aproximativ 400 de lei, un telefon mobil și alte
bunuri.
Cei doi s-ar fi cunoscut pe o rețea de
socializare, iar în urma unei întâlniri, s-au deplasat la domiciliul
bărbatului, unde, prin administrarea unei substanțe, femeia l-ar fi adus
pe bărbat în stare de inconștiență, context în care ar fi sustras
bunurile menționate.
În baza probatoriului administrat, la
data de 24 februarie, femeia a fost reținută pentru 24 de ore de către
polițiști, urmând ca aceasta să fie prezentată în fața magistraților în
vederea dispunerii altor măsuri preventive.