Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au reținut pentru 24 de ore un bărbat cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.
Ulterior, a fost arestat preventiv.
În fapt, la data de 2 februarie, a.c.,
în jurul orei 04.20, bărbatul în vârstă de 33 de ani, din comuna
Bonțida, ar fi sustras de pe raza comunei de domiciliu un autovehicul
aflat în fața unui magazin, cu motorul pornit. Astfel, s-ar fi deplasat
pe DJ161, pe raza comunei, acroșând două autovehicule parcate, provocând
pagube materiale.
Ulterior, cel în cauză a pierdut
controlul asupra direcției de deplasare, ajungând în afara părții
carosabile, unde a abandonat autovehiculul.
În baza probatoriului administrat,
polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, iar la data de 3 februarie
a.c. a fost arestat preventiv de către magistrații Judecătoriei Gherla,
pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.