Adrian Crişan, Dumitru Protase, Andreea-Iulia Grad, Emil Iugan și Cleopatra-Dana Lorinţiu, cetățeni de onoare ai județului Bistrița-Năsăud

Sportivul Adrian Crişan, academicianul Dumitru Protase, studenta Andreea-Iulia Grad, administratorul MIS Grup, Emil Iugan și scriitoarea Cleopatra-Dana Lorinţiu au primit titlurile de cetățeni de onoare ai județului Bistrița-Năsăud, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Hotel Metropolis.
La ceremonie au luat parte prefectul judeţului Ovidiu Frenț, președintele Consiliului Județean Radu Moldovan, vicepreședintele CJ Alexandru Pugna, subprefectul Terente Ciui, primarul Ovidiu Crețu, viceprimarul Cristian Niculae, cetățeni de onoare din anii trecuți, consilieri județeni, șefi de instituții.
„Se suprapune astăzi evenimentul cu Ziua Revoluției Române și a victoriei Libertății. Cred că ceea ce fac astăzi cei de la Consiliul Județean reprezintă și o victorie a performanței celor care sunt premiați pentru că, într-adevăr, este rodul activității de ani de zile, nu doar de un an, și o recunoaștere, pentru dumneavoastră, cei care până acum v-ați căutat locul și rolul în societate. E momentul ca și societatea în care trăiți să vă returneze această recunoștință prin care aduceți atâtea beneficii de imagine județului și țării“, a spus prefectul Ovidiu Frenț.