Momente inedite de folclor în Lemniu pe Valea Someşului. Un japonez din Tokyo a lăsat cu gura căscată până şi pe cei mai mari dănţăuşi din sat. Specialist în culegerea folclorului din Europa a dansat şi a bătut pe picior cele mai vechi melodii ale Sălajului după ce a filmat obiceiurile folclorice din sat. În semn de mulţumire sălăjenii l-au încadrat în melodia generică a Tezaurului Folcloric şi i-au cântat La mulţi ani!
[vimeo]https://vimeo.com/116497317[/vimeo]Ynuri YNOGATI este mai sălăjean decât mulţi sălăjeni când vine vorba de folclor. De 17 ani japonezul din Tokyo bate întreaga Europă pentru a studia tradiţiile şi obiceiurile popoarelor de aici. Pe Valea Someşului a poposit sâmbătă 10 ianuarie în comunele Zalha şi Letca. Dacă în prima locaţie a reuşit să documenteze povestea şezătorilor şi clăcilor de la cel mai bătrân om din sat, în Lemniu a trăit pe viu atât dansul cât şi cântecul. În acompaniamentul orchestral al acordeonului şi taragotului sătenii au jucat un joc de început sau de ”arăduit”, o roată şi un joc de învârtit. Specialistul japonez în folclor a fost interesat şi de obiceiurile de nuntă. A filmat integral piuiturile, strigăturile şi cântecele de nuntă ale zonei cum ar fi ”Rozmarin în colţul mesei” sau ”Nime’-n lume nu se-nşală, Ca fecioru când se-nsoară”. Anul Nou a fost următoarea temă bifată cu Pluguşorul şi Iordanul. Înarmaţi cu ciurige (gogoşi răsuciţi din aluat nedospit), cârnaţi afumaţi, colaci şi vin dănţăuşii din Lemniu au dansat şi cântat mai bine de două ceasuri. Uşor de pornit şi greu de oprit oamenii au ieşit din ”program” când vine vorba de petrecere, iar oaspetele japonez a filmat mai mult decât îşi propusese. Japonezul spune că este un îndrăgostit de folclorul românesc iar dansurile care i s-au lipit de suflet sunt ”Feciorescul” şi ”4 Paşi”!
Surpriza a venit la ”spartul târgului” cum se mai numeşte finalul pe aici. Invitat la dans după terminarea reprizei de filmări japonezul a demonstrat abilităţi ce i-au lăsat mască pe sălăjeni. Cel mai greu dans care astăzi este pe cale de dispariţie – Învârtita bătrânească l-a dansat de unul singur printr-o bătută pe picior în aplauzele şi uralele asistenţei. Dacă surprizele au venit din partea japonezului finalul a fost al gazdelor, tot în acordurile muzicanţilor. Oamenii i-au cântat La mulţi ani şi în ropote de aplauze l-au petrecut pe ritmul melodiei lui Dumitru Fărcaş, melodie generică binecunoscută în emisiunea Tezaur Folcloric al postului public de televiziune.
Mircea MUREŞAN