32 permise reținute și amenzi în valoare de peste 150 000 lei, aplicate de polițiști, pe raza județului Bistrița-Năsăud.

În perioada 5-7 mai a.c., polițiștii rutieri și cei de ordine publică, au desfășurat acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor rutiere, pe raza întregului județ.

Polițiștii rutieri au acționat pentru supravegherea și monitorizarea traficului rutier pe principalele drumuri din județ şi i-au sancţionat pe cei care au încălcat regulile de circulaţie, fiind folosite și autospeciale dotate cu aparate radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.

În urma activităţilor desfăşurate, la nivel județean, au fost aplicate 446 de sancţiuni contravenționale, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare totală de 153 245 lei.

Ca urmare a constatării unor abateri la regimul rutier, au fost reținute 32 permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.