/

COPACUL SIMBOL – Venerat de japonezi și umilit de autoritățile băimărene (VIDEO)

Start

Credit video: Casa Maramureșană

Drumețind pe Valea Usturoi, am urcat și pe versantul din stânga, sub Poiana lui Otto. Nu mică mi-a fost mirarea când am dat de un pâlc de arbori dintr-o specie necunoscută mie. Întrebându-l pe un localnic (Emil Polgar, care are casa pe-aproape), mi-a spus că este vorba despre… Sequoia. Știam că singurul exemplar de Sequoia din Maramureș este la Ardusat. Am trecut la…săpături. Așa am aflat că aici, în urmă cu 60 de ani, un inginer silvic (Valentin Bolea) a făcut o plantație cu rarități, pe care a numit-o ”Parcul Dendrologic Zeno Spârchez de la Poiana Mona-Valea Usturoi”. Suprafața parcului: 0,5 ha.
Arborele ”descoperit” de mine se numește Cryptomeria japonica (Arborele național japonez sau Sugi), este un conifer veșnic verde, care poate atinge 70 m înălțime și o circumferință de 16 m. În Japonia au fost identificate exemplare în vârstă de cca 3.000 de ani. În literatura de specialitate am citit că ”este superficial similar cu Sequoia gigantică, de care se diferențiază prin frunzele mai lungi și conurile mai mici”. În Japonia, acest arbore este venerat, se află în preajma templelor. M-am întors în parcul dendrologic uitat, uitat de băimăreni, de silvicultori și de Primărie, și am numărat 24 de exemplare de arbore național japonez. Au înălțimea de cca 15-20 m și circumferința de până la 1,50 m. Prin jur am observat cioate, care spun că cineva se joacă criminal cu drujba într-un loc ca și sacru. Ing. Valentin Bolea a mai plantat aici, acum 60 de ani, și exemplare de pin neted, tuia gigantică, chiparos de California și ienupăr de Virginia. Atenție, la Baia Mare avem un parc dendrologic de mare interes științific și turistic, în care se umblă cu drujba. Autoritățile ar trebui să-i asigure protecția. Niște panouri informative, marcaj turistic, trepte și o balustradă ar fi de dorit. Dacă tot vrem turism la Baia Mare.

Alec PORTASE