Eugen MOŞ nu este nici primul dar nici ultimul investitor din Surduc-Sălaj. Poate fi mai degrabă primul patron care şi-a asigurat succesul în afaceri într-un mod mai puţin obişnuit. Până acum patru ani conform tradiţiei locale practicate cu succes în satele de pe Someş, cumpărăturile la magazinul lui se făceau fără bani. Oamenii îndesau bagajele cu alimente şi alte mărfuri de pe tejghea în schimbul unei simple semnături pe un caiet de evidenţă al datornicilor. Convenţional, toată procedura avea un efect limitat iar creditarea de cele mai multe ori dura teoretic maxim o lună, până la pensie sau salariu. Practic lucrurile nu au mers întotdeauna conform planului iar bănuţii în afacere s-au împuţinat în timp ce rândurile cu achiziţii din caiet s-au tot îngroşat între coperţi.
Sălăjeanul avea două posibilităţi. Recuperarea banilor sau renunţarea la metoda ”caietul”. A reuşit să împace şi varza dar şi capra iar pentru a nu supăra clienţii calea de mijloc a rezolvării problemei s-a dovedit a fi o poezioară din patru rânduri aşzate într-o strofă scurtă pe uşa magazinului. Efectul a fost unul neaşteptat iar surprizele s-au ţinut lanţ după aceea. Nimeni nu a mai putut pretinde marfă pe datorie după lecturarea strofei de la uşă iar banii restanţi au fost recuperaţi aproape în totalitate. Se pare că rima versurilor a fost mai tare decât ruşinea clienţilor. Ca învăţătură de minte şi astăzi după mai bine de patru ani de la ”debut” poezioara a rămas pe uşă, de frică bineînţeles. Odată luat jos, avertismentul poetic ”ar da apă la moară şi curaj vechiului obicei de a cumpăra pe datorie” spune Eugen MOŞ.
Mircea MUREŞAN