Într-o localitate din Sălaj se mai poate vedea pe viu cum arăta Crăciunul acum aproape două sute de ani. Este vorba despre o casă foarte veche construită din pământ şi acoperită cu paie, care mai este încă locuită. Aici toate au rămas încrmenite în timp, inclusinv poveştile. Localnicii nu pierd niciodată prilejul de a trece pragul casei, pentru a-şi încânta privirea cu simplitatea şi bunul gust al vremurilor dedemult. Până şi Crăciunul a rămas la fel. Cu lut proaspăt lipit pe jos, lampă în ferestruică şi vechiul cuptor sub grinda cu cetina prinsă-n cui.
Căsuţa desprinsă mai degrabă din cărţile de poveşti poate fi văzută în localitatea RĂSTOCI din comuna Ileanda. Lelea IULICĂ trece pe al 88-lea an al vieţii şi s-a născut în această bijuterie arhitecturală, autentică satului de secol optsprezece. Tot aici s-au născut bunicii, dar şi părinţii ei, aşa că nici nu mai ştie cât de veche este casa. Octogenara duce o viaţă unică. Fără facturi, fără curent electric, ecologică sută la sută.
Bătrânica nu a mers în pasul modernismului iar propriile convingeri au ţinut-o neclintită în tradiţia şi vremurile vechi. Mult mai sănătoase, spune ea. Lopata din răchită cioplită sau cârja agăţată la ruda streşinii, arată că aici timpul a rămas înţepenit. În cele două camere cu lut pe jos nimic nu s-a schimbat, cel puţin în ultima sută de ani. Toate sunt la fel ca în copilărie, de când le ştie.
Cuptorul, soba, călcătorul cu jăratec, arată la fel ca în perioada copilăriei. Ferestrele, ușa de la intrare și mobila de bucătărie au fost făcute de către tatăl ei. Doar câteva obiecte străine de vreme mai trădează cât de cât secolul în care trăim. Dacă nu ar fi la vedere, cele câteva cutii vechi şi ele de ”Ness Brasero” sau un capăt de linoleum la gura cuptorului nimeni nu şi-ar da seama că nu a păşit în alte secole. Deşi trăieşte ca în vremurile de început ale satului românesc, femeia este foarte mulţumită de sănătate, dar mai ales de faptul că a mai trăit să ajungă încă un Ajun la căsuţa ei.
Curentul electric nu a pătruns în căsuţa acoperită cu paie şi grinzile apăsate de vreme. ”Nu-mi trăbă droade pă păreţi…Nici cartofii nu-i stropăsc de goanje, îi mânc aşe cum să fac…Nu-mi trăbă nici pulpe din magazîn, nici alte muruieli…Îi mai bună carnea şi oul de la puiu meu din ocol. Cu fotoghinu (petrolul) pântru loampă stau tare rău, nu să află nicări. Mi-o adus cineva din Debreţân (n.r. Debrecen) da-i parfumat şi dă para roşie în uăiagă…” Cam astea-s problemele cu care lelea Iulică se ”văluieşte” în secolul 21.
Are două lămpi. Una de toate zilele, mai mică şi cu oglindă. În fiecare seară feştila prinde o flacără pală, suficientă pentru a privi la ceasul de pe masă. Cealaltă este de sărbători şi folosită foarte puţin, de frică să nu se crape sticla, care nu se mai găsește de cumpărat în magazine.
Nu a avut familie, decât părinţii care au murit acum 50 de ani iar de atunci trăieşte singură cuc. Cei mai apropiaţi îi sunt vecinii, cu care se întâlneşte în fiecare zi şi schimbă bineţe ori de câte ori se iveşte ocazia.
Mircea MUREȘAN
