Ai prune, bei horincă! Este vorbă bine învăţată de sute de ani, de către sălăjeni, din moşi în moşi. Cine n-are, poate să cumpere! Sunt axiome ce schimbă mersul satului în lunile de septembrie, când vestitele fructe sunt valută forte pentu sătenii proprietari de pruni şi nu numai… Roada bogată de prune din acest an, spre exemplu, se poate vedea aproape la fiecare casă, dar şi multă trudă şi osteneală pentru cei care le-au cules. Cei care nu au avut prune din ograda proprie, şi-au cumpărat. La fel şi cei a căror horincă ”s-o gătat” în timpul anului.
Aproape că nu este gospodărie în satul Şimişna, la care să nu fie măcar un butoi plin cu prune. Oamenii au adunat prunele, fie pentru gem, compot dar mai ales pentru horincă. Deşi nu se fac prune în fiecare an, îmbelşugata roadă, i-a facut pe localnici să adune tot ce s-a putut. Cei mai multi dintre ei, au avut moştenire de la părinţi, alţii în schimb, au fost nevoiţi să-şi cumpere. Sandu de la telefoane, cum îl ştiu concitadinii, spune că:
„am adunat trei răcitoare cu prune pe care le-am avut acasă, n-am cumpărat de nicăieri, le folosim la ţuică, dulceaţă, compot, mai avem ţuică şi din anii precedenţi. Am adus deja şi lemne de la pădure ca să putem fierbe prunele”.
De altfel, pe uliţe tractoarele şi căruţele încărcate cu saci or cu răcitoare pline cu prune, au umblat în ultimele zile ca şi roiul de albine. Cei mai nevoiaşi care nu s-au descurcat singuri la adunat, şi-au plătit oameni, că deh, trebuia să se descurce cumva. Lelea Veronica, deşi este bolnavă, nu s-a lăsat mai prejos, şi-a vândut o parte din prune, dar a lăsat şi pentru ea câteva: „le-am cules şi le-am vândut, nu tăite le-am vândut, am lasat, da io is bolnavă, nu le-am cules sângură, am bagat oameni. Le-am vândut cum am putut, le-am dat pa lemne, în tătă forma, şi pa bani, am avut multe multe” ne-a mărturisit cu neputinţă femeia.
De altminteri, ce nu fac oamenii pentru licoarea lui Bachus, bat-o vina?!. Am întâlnit-o pe Maria la poartă, o altă localnică, care, deşi nu a avut prune anul acesta, s-a văzut nevoită să-şi cumpere. Cu toate că are livadă de pruni, pentru acele zone, anul acesta a fost unul sărac, spune ea: ” la noi nu s-o facut multe prune anu aiesta, mi-o mai dat neamurile, mi-o dat aşe, şi cu bani şi fără bani, cu mai puţâni bani, am avut pruni, da is departe şi nu s-o facut anu aiesta la noi, nu s-o facut în tăite părţâle. Am cumparat acolo o caduţă de prune, om face horincă, dacă nu, li-om ţâpa în parău când a vini mare. Cu horinca din anii trecuţî am facut botezuri, uspeţă, am mai baut câte om pic că doară avem gură” a declarat cu patos şi efect de Bachus, localnica.
Am întâlnit însă şi concitadini, care, deja s-au apucat de făcut horincă, nu de alta, dar mai au de adunat prune şi răcitoarele (vasele) sunt neâncăpătoare. Nadia, o gospodină ne spunea că: „ne-am apucat de făcut horincă, pentru că mai avem de adunat prune şi nu mai avem în ce le pune, ca să nu cumpărăm alte vase”.
Totodată, au rămas şi oameni indiferenţi la culesul prunelor, fie că n-au vrut să participe alături de ceilalţi membri din familie, fie că s-au gândit la efectul pe care-l are horinca. „Io nu-l aduc pa dracu în casă”, mărturisea mai deunăzi Lenuţa, o femeie cu mult umor.
Andreea POCOL
