Imaginea satului românesc pare să fi apus în comuna Ileanda din Sălaj. Ceea ce odată însemna oameni cu gospodării aşezate şi palme aspre cum e lesne de întâlnit în satele de deal, astăzi abia dacă se mai zăresc urme ale acelor vremuri. Nu trebuie să fii localnic sau apropiat al locului, pentru a te întoarce cu un nod în grumaz şi capul aplecat de supărare dintr-un sat care abia-şi mai poate şopti povestea.
Drum de ştraf pe 5 kilometri întregi, cu pante abrupte, băltoace şi praf gros prin mijlocul pădurii. Practicabil de regulă pe jos, cu tractorul forestier sau o căruţă cu doi cai buni şi sănătoşi. Sălbăticia peisajului este de o frumuseţe aparte în care pustietatea domină culmile dealurilor. Prima imagine este una de traseu turistic ideal pentru drumeţii. Semnul civilizaţiei apuse din Bârsăuţa începe după o oră de mers pe jos, unde odinioară era o intrare în sat, intrare din care drumul s-a şters cu buruieni iar crucifixul de hotar este ruginit de vreme.
Prima casă este locuită. O familie cu 4 copii a cărei căpetenie trăieşte din vânzarea lemnului. Pentru a supravieţui financiar omul taie şi vinde în localităţile învecinate lemne de foc din pădurea proprie. La nici 10 metri peste aşa zisul drum, o ruină anunţă un vecin dispărut cu ani buni în urmă. Am ţinut linia gardurilor de spini şi în coborâre spre mijlocul fostului sat am întâlnit altă familie, venită de la oraş în satul de baştină. Oameni plini de linişte. Gustul amar al pustietăţii a lăsat loc divertismentului de ocazie, de această dată. Din nevoie, al doilea localnic cu drept de vot întâlnit în cale ne-a dezvăîluit cum îşi petrece viaţa în vârful unui deal dar mai ales cum a găsit rezolvarea problemelor de unul singur, când vine vorba de rodul pământului şi mai ales de paza acestuia.
Într-un sat în care circulă, trăiesc şi se nasc mai mulţi mistreţi decât oameni, pericolul întâlnirii accidentale cu fiarele de pădure este prezent şi în mijlocul zilei. Nu puţine au fost situaţiile când oamenii au fost alergaţi de mistreţi şi au rămas căţăraţi în copaci până la îndepărtarea pericolului. Tehnologia modernă a întins o mână de ajutor băştinaşului, iar defensiva în lupta cu mistreţii este un butoi de tablă în care ”rage” un radiocasetofon acordat la maxim.
Surpriza călătoriei în satul aproape gol poate apărea în orice moment printre casele acoperite de buruieni şi urzici. Am descoperit-o şi noi la marginea satului, unde o aşezare a ieşit din tipar! Casă cu etaj, flori în grădină şi … vorbă de om!
O familie de week-end, venită din Bistriţa. Tot la obârşie. Spirituali şi plini de umor, intelectuali, suprasaturaţi de stresul oraşului. De câte ori au ocazia parcurg 100 de km pentru a-şi ”spăla” urechile în liniştea din Bârsăuţa! Lipsa unui drum de acces, a izolat satul treptat. Nimeni nu a mai trecut prin zonă pentru a lua aminte la nevoile oamenilor. Ne referim la autorităţi, bineînţeles… Nici nu este cazul, întrucât în toată suflarea, doar trei voturi se pot culege la alegeri. Deloc interesant, chiar şi pentru eventuale promisiuni. În acest fel , liniştea se aşterne peste sat constant şi sigur!
Ultimii elevi au lăsat în urmă o şcoală acum 30 de ani. Ultimii credincioşi mai au parte de preot şi slujbă în biserică doar în noaptea de Paşte. În rest pustiu peste tot. Si ce dacă?…
Mircea Mureşan
