Putea să încaseze banii pe loc, dar a ales să spună adevărul! Gestul lui Ioan Oros de la FereastraEvola Sebeș merită făcut cunoscut!

Dragii mei, io cred că, uneori, viața îți dă câte-o lecție taman când te aștepți mai puțin. De ceva vreme mă tot frământ cu o problemă gospodărească de mare importanță pentru mine: terasa din spatele casei. M-am gândit s-o închid. Zis și făcut! Am început să caut firme, să cer păreri, să văd ce soluții există și cât m-ar costa toată treaba. Am discutat cu mai mulți oameni, am primit diferite propuneri, fiecare cu sistemul lui și, bineînțeles, cu prețurile aferente.
Astăzi am apelat și la Ioan Oros, de la Fereastra Evola din Sebeș, și aici începe povestea care m-a făcut să-mi pun câteva întrebări despre lumea în care trăim. Vine omul la mine, se uită atent la terasa din spatele casei, analizează zona, studiază situația și încearcă să înțeleagă exact ce vreau să fac. Nu se grăbește să-mi bage sub nas o ofertă, nu începe să-mi înșire toate minunile tehnologiei moderne și nici nu-mi spune că se rezolvă orice, numai să mă hotărăsc odată și să semnez comanda. Nu, dom'le!
Omul analizează, gândește și, după ce cântărește situația, îmi spune ceva la care, recunosc, nu mă așteptam: „Există diverse modalități de a închide această terasă, dar eu nu vă recomand! Pentru mine ar fi foarte simplu să vă iau comanda, dar vreau să fiu corect și să vă explic cu ce probleme v-ați confrunta.”
Păi, oameni buni, io am auzit de multe strategii de vânzare, am văzut oferte peste oferte și am întâlnit destui oameni care ți-ar vinde și aerul pe care-l respiri, dacă ar găsi o metodă să-l bage într-un ambalaj și să-i pună preț. Da' să vină cineva și să-ți spună din proprie inițiativă „omule, eu aș putea să-ți iau banii, dar nu cred că-i bine să faci lucrarea asta”... no, asta chiar nu-i ceva ce întâlnești în fiecare zi!
Și nu mi-a spus doar atât, ca să dea bine la impresie. Mi-a explicat pe îndelete, cu răbdare și pe înțelesul meu, ce riscuri ar putea apărea dacă închid terasa, având în vedere că aceasta nu are un sistem de încălzire. Adică nu mi-a vândut iluzii, ca și celelalte firme, nu mi-a promis că totul va fi perfect și nu mi-a împachetat dezavantajele în hârtie frumoasă, ca să nu le văd. Mi-a spus lucrurile direct, cinstit și fără ocolișuri. No, și atunci am început și eu să socotesc!
Am pus în balanță ce mi-aș fi dorit să obțin prin închiderea terasei și problemele pe care mi le-a explicat. M-am gândit bine, am cântărit avantajele și dezavantajele și am ajuns la concluzia că, deși mi-aș fi dorit să fac lucrarea, în condițiile respective este mai înțelept să renunț. Așa că am renunțat!
Și, no, dragii mei, aici mi se pare că stă toată frumusețea acestei întâmplări! Într-o lume în care se vorbește mult despre profit, vânzări, contracte, cifre și obiective, mai există oameni care înțeleg că o afacere nu se construiește doar din bani încasați, ci și din încrederea oamenilor.
Pentru că, până la urmă, banii se câștigă, se cheltuiesc și se câștigă din nou. Dar încrederea, odată pierdută, se recuperează mult mai greu. Așadar, felicitări, Ioan Oros, și felicitări echipei Fereastra Evola din Sebeș! Mi-ați demonstrat că se poate face comerț cu seriozitate, că se poate lucra cu responsabilitate și că există oameni care nu consideră clientul doar un portofel cu două picioare.
Și încă ceva. N-am rezolvat problema terasei, dar am găsit un motiv în plus să cred că mai există oameni de omenie în țara asta. No, dragilor, dacă asta nu-i o veste bună, apoi io nu știu ce mai îi!












