CulturăCaravana Culturii porneşte din nou în judeţul Satu Mare
Cea de-a VII-a ediţie a Caravanei Culturii Sătmărene a fost lansată oficial luni, de preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului…
Subcategorie
CulturăCea de-a VII-a ediţie a Caravanei Culturii Sătmărene a fost lansată oficial luni, de preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului…
Timp LiberAcţiunea de ecologizare iniţiată de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud în data 8 mai, sub sloganul „Un plus de verde,…
CulturăConducerea Forumului Democrat German Satu Mare a prezentat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, programul celei de-a…
Timp LiberPrimăria şi Consiliul Local Satu Mare organizează la sfârşitul acestei săptămâni, în parteneriat cu Asociaţia „Produs de Cluj”,…
Timp LiberNefiind an electoral, la ediţia din acest an a Sâmbrei Oilor nu s-au înghesuit prea mari personalităţi politice,…
CulturăÎn baza parteneriatelor încheiate între Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare și Muzeul Județean Satu Mare,…
CulturăJoi, 30 Aprilie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, îi invităm pe toţi la…
CulturăFestivalul „Sâmbra Oilor” care va avea loc pe Dealul Huta Certeze și Moișeni ajunge în acest an la…
Timp LiberDuminică, în Poiana Căprioarelor din Pădurea Codrișor, aceștia au participat la un concurs organizat de Asociația Bistrița-Civică. Participanții…
Timp LiberAsociația Chinologică Română Satu Mare organizează, în acest week-end, cea de-a 38-a ediție a expoziției de campionat International…
Timp LiberDirecția Județeană pentru Sport și Tineret Sau Mare și Muzeul Județean Satu Mare au încheiat un parteneriat în…
EducațieÎn fiecare an în 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, iar anul acesta este cea de-a 45-a aniversare…