În 16 februarie 2017, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu împreună cu Asociația Citim Împreună România (CIR), inițiatoarea proiectului, și alte 80 de unități culturale și de învățământ din România, va celebra Ziua Internațională a Cititului Împreună (ZICI), un eveniment global marcat de milioane de oameni în peste 100 de țări, organizată de către Lit World.
Pentru eveniment, Biblioteca a pregătit 7 sesiuni speciale de lectură publică și un atelier practic pentru părinții și bunicii care doresc să-și îmbunătățească arta de a spune povești celor mici, după următorul program:
Loc: Sala de Consiliu (etaj 1, corp B)
4 sesiuni de lectură pe grupe de vârstă și gen: 9:00-10:00 (9-11 ani, F), 10:30-11:30 (9-11, B), 12:00-13:00 (12-14 ani, B), 13:30-14:30 (12-14 ani, F)
Din lista de lecturi: Matilda — Roald Dahl, Haiganu: Fluviu șoaptelor — Marian Coman, Incredibilul Băiețel Mâncător De Cărți — Oliver Jeffers, Copila-Stea — Jerry Spinelli, Stăpânul Inelelor: Frăția Inelului — JRR Tolkien, Atlantida — Antoinette Wornik.
Lector-povestaș: Anca Vasilescu, bibliotecar — trainer storytelling, coordonator compartiment Metodic. Comunicare. Programe
Loc: Compartimentul pentru Copii și Tineret (etaj 1, corp B)
3 sesiuni de lectură pentru preșcolari și școlarii mici: 10:00-11:00, 11:30-12:30, 13:00-14:00
Din lista de lecturi: Domnul Bliss — JRR Tolkien, Tumtum și Nucșoară — Emily Bearn, Vivi și Copacul Roditor de Dana Cristina Maier și Cristina Barsony, Aventuri Din Jungla Din Borneo — Ionuț Skrypnyk, șoricelul și Margareta — Gabriel Poenaru, Incredibilul Băiețel Mâncător De Cărți — Oliver Jeffers.
Lectori-povestași: Paula Mihalache și Ana Coca, bibliotecare CCT.
Loc: Sala de Consiliu (etaj 1, corp B)
Atelier pentru părinți și bunici: Arta de a spune povești copiilor — 17:30-19:30
Principalul obiectiv al acestui speed-training este acela de a prezenta câteva tehnici de lectură, însoțite de o recomandare bibliografică, adică de o listă generoasă de titluri, al cărei conținut să fie în concordanță cu interesul celor mici.
Pentru că, nu este ușor să citești unui copil, să-l ții locului doar rostidu-i cuvinte, în condițiile în care imaginea animată/statică a câștigat teren, alterând creativitatea și propria inițiativă! Lectura este o deprindere și modalitate de modelare în sens estetic a personalității, care, fie se transferă prin puterea propriului exemplu, fie se construiește pe îndelete.
Trainer: Anca Vasilescu, bibliotecar
Noi citim în fiecare zi, doar că în data de 16 februarie, ne vom întrece pe noi înșine, de, să se ducă Vestea, peste 9 mări și 99 țări, că ASTRA citește și strălucește!
Notă:
Locurile sunt limitate.
Înscrierile de fac la telefon 0269 210551, între orele 8-16.