Un tânăr de 23 de ani din județul Cluj a fost arestat preventiv într-un dosar extrem de grav, fiind acuzat de zoofilie, schingiuirea animalelor și violare de domiciliu. Ancheta a fost deschisă după ce proprietarul unei gospodării din comuna Gârbău a reclamat că o bovină a fost grav rănită. Cosmin Criste are detalii.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, ancheta a început după ce un bărbat din comuna Gârbău a reclamat că persoane necunoscute au pătruns într-o anexă gospodărească și au rănit grav un vițel în vârstă de șase luni.
Animalul a suferit leziuni atât de grave încât a fost necesară sacrificarea lui, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 5.000 de lei.
În urma investigațiilor, polițiștii au identificat un tânăr de 23 de ani, suspectat că ar fi intrat fără drept în gospodărie și ar fi comis acte de cruzime asupra animalului.
În cadrul anchetei a fost dispusă și o expertiză medico-legală psihiatrică, iar specialiștii au stabilit că acesta avea discernământ în momentul comiterii faptelor.
Inițial, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorii de la Judecătoria Huedin au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor.