Turda: „Ora pământului”, ediția 2015

Primăria Municipiului Turda, în parteneriat cu Fundaţia de Ecologie şi Turism „Potaissa”, Asociaţia Slow Food Turda şi Fundaţia Doriana, vă invită să onoraţi iniţiativa organizaţiei World Wide Fund for Nature şi să fiţi prezenţi, în data de 28 martie 2015, între orele 20.30 – 21.30, pe platoul din faţa instituţiei simbol a municipiului nostru, pentru a vă alătura Știriului universal „ORA PĂMÂNTULUI.”

Anul acesta vom stinge luminile alături de peste 7.000 de oraşe din mai mult de 162 de ţări, pentru a arăta, din nou, că protejarea naturii ne preocupă şi că vrem mai multă determinare şi acţiune concretă din partea tuturor actorilor implicaţi direct în problemele de mediu.

Știriul „Ora Pământului” a fost organizat pentru prima dată în 31 martie 2007, la Sydney, în Australia şi a devenit, un an mai târziu, cea mai mare acţiune colectivă de stingere a luminilor din istorie. Mesajul Știriului este atât unul simbolic, încurajând gestul de a stinge lumina în efortul global de a atrage atenţia asupra problemelor de mediu actuale, cât şi unul practic, promovând economisirea energiei prin mijloace simple, atât în cadrul restrâns al familiei, cât şi în companiile sau instituţiile în care ne desfăşurăm activitatea. Este un angajament simbolic de a ne schimba stilul de viaţă, de a reduce impactul negativ asupra mediului, pentru binele planetei care ne susţine viaţa.

Primăria Municipiului Turda are plăcerea de a-i invita pe toţi cetăţenii să răspundă în spiritul acestei manifestări prin gestul simbolic al reducerii consumatorilor casnici, iar cei care vor dori să se alăture organizatorilor sunt aşteptaţi pe platoul din faţa instituţiei, unde se vor aprinde lumânări.

Anul acesta, mesajul şi îndemnul pentru comunitatea Earth Hour din România este „Dăruieşte naturii din energia ta”. Pentru a susţine această idee, precum şi pentru a promova ideea mobilităţii urbane durabile şi pentru a propune o alternativă viabilă la transportul urban, un grup de biciclişti turdeni, coordonaţi de Fundaţia „Potaissa”, vor marca „Ora Pământului” printr-un tur nocturn pe bicicletă. Traseul este: Piaţa 1 Decembrie 1918 – str. Andrei Şaguna – str. Ghe. Lazăr – str. Axente Sever – str. Castanilor – Piaţa Republicii – Piaţa 1 Decembrie 1918 – str. Libertăţii – sens giratoriu – str. Libertăţii – retur Piaţa 1 Decembrie 1918.