Sari la conținut
Noutăți
Educație

Atelier de origami în vacanța de vară la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană Satu Mare și Centrul de formare Biblionet organizează pe toată durata vacanței de vară atelier de…

de Redacția Transilvania TV◷ 1 min⌖ Satu Mare
Atelier de origami în vacanța de vară la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană Satu Mare și Centrul de formare Biblionet organizează pe toată durata vacanței de vară atelier de origami pentru copii.

Atelierul se va desfășura în fiecare zi de miercuri, în Sala multimedia, în intervalul orar 10.00-11.30, sub îndrumarea bibliotecarelor Violeta Tarța, Raluca Istrate și Bianca Ciceo, participarea fiind gratuită.

„Prin această metodă de educație non formală dorim să atragem în jurul bibliotecii cât mai mulți copii care preferă să își petreacă timpul liber într-un mod plăcut și creativ oferindu-le și posibilitatea de a socializa, de a se distra și de a lega noi prietenii”, a declarat Raluca Istrate, bibliotecar-formator.
„Devenită deja o tradiție în uzanța bibliotecii noastre, această activitate se bucură de aprecierea copiilor, părinților și a bunicilor în egală măsură, fapt ce ne determină să o continuăm și în această vacanță de vară”, a declarat Lacrima Istrăuan, directorul interimar al Bibliotecii Județene Satu Mare.

Autor

Redacția Transilvania TV

Știri, reportaje și informații verificate din județele Transilvaniei.

Satu Mare

Articole din Județ