Spaţiul primitor al Grădinii Botanice „Vasile Fati” din oraşul Jibou, judeţul Sălaj, va găzdui, în perioada 12 – 22 august 2013, evenimentul intitulat Simpozionul de Arte Vizuale ARTA ÎN GRĂDINĂ. Manifestarea, iniţiată în anul 2012 şi aflată acum la a doua ediţie, are ca obiectiv principal Tabăra Internaţională de Creaţie Artistică, la care sunt invitaţi zece artişti recunoscuți, pictori, graficieni și sculptori, – activi în câmpul artelor vizuale din România şi, respectiv, Polonia.
În jurul acestui proiect – pivot, vor avea loc şi alte activităţi conexe, de tip simpozion, conferinţe pe teme de artă – cultură, seri de poezie, ş.a.
Evenimentul se va incheia cu vernisajul expoziţiei cuprinzând lucrările realizate de artişti în perioada Taberei de Creație.
Cu prilejul deschiderii oficiale, va avea loc o Conferinţă de Presă, la Grădina Botanică din Jibou, în ziua de marţi, 13 august 2013, ora 13, cu participarea organizatorilor Simpozionului ARTA ÎN GRĂDINĂ: Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Asociația culturală JAD.
Grădina botanică din Jibou va găzdui simpozionul "Arta în grădină"
Spaţiul primitor al Grădinii Botanice „Vasile Fati” din oraşul Jibou, judeţul Sălaj, va găzdui, în perioada 12 – 22…













